Brasoveanul Lucian Clinciu, un pasionat schior si alergator, si-a propus traversarea in opt zile a unui traseu de circa 350 de kilometri pe crestele Carpatilor Meridionali. El a plecat ieri de dimineata din Predeal si urmeaza sa ajunga pe 19 mai la Baile Herculane.
Prima zi a expeditiei nu a fost deloc usoara. Lucian Clinciu a plecat la ora 8:30 din Predeal, a parcurs pe schiuri traseul din Bucegi, apoi in alergare pe cel din Piatra Craiului. "Ziua a fost destul de grea si lunga. Vreme rea in prima parte a zilei, cu ceața, ploaie, chiar si gheața pe coborârea de la “Lanțuri” din Piatra Craiului", se arata pe site-ul expediției. Dupa aproape 14 ore a ajuns in Plaiu Foii, punctul terminus al primei zile.
In aceasta dimineata, la ora 8:00 Lucian Clinciu a plecat spre Balea, unde va ajunge tot la cateva ore dupa caderea intunericului. El are un singur om in echipa de suport tehnic, respectiv pe prietenul sau, Bogdan Sulica, care il va astepta la sfirsitul fiecarei etape, fiind responsabil cu hidratarea, alimentarea si... buna dispoziție.
Clinciu si-a propus sa ajunga in Baile Herculane cu o zi inainte de desfasurarea acolo a Maratonului Hercules, competiție la care isi propune de asemenea sa participe.
In virsta de 40 de ani, Lucian Clincu este un foarte bun schior si alergator, fiind in urma cu puțini ani in urma membru in echipa României care a participat la campionatele mondiale si europene de schi de tura. El este totodata organizatorul maratonului Piatra Craiului, cea mai veche competiție de alergare montana din țara.
Cursa lui poate fi urmarita si pe siteul transcarpathiansrun.wordpress.com/
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro