FC Viitorul Constanta a invins pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), formatia ACS Poli Timisoara, intr-o partida din cadrul etapei a 8-a a Ligii I de fotbal, disputata vineri seara, potrivit Agerpres.
Golurile echipei lui Gheorghe Hagi au fost marcate de Adnan Aganovic (min.6), Ianis Hagi (min.22), Florin Tanase (min.45+1) si Banel Nicolita (68).
Gratie acestui succes, FC Viitorul a urcat provizoriu pe prima pozitie a clasamentului, depasind-o cu doua puncte pe Astra Giurgiu, care va juca duminica seara, pe teren propriu, cu CSMS Iasi.
FC Viitorul Constanta - ACS Poli Timisoara 4-0 (3-0), stadion "Complex Sportiv Academia Hagi" - Ovidiu
Au marcat: Aganovic (6), Ianis Hagi (22), Florin Tanase (45+1), Banel Nicolita (68)
Arbitru: Radu Petrescu (Bucuresti); asistenti: Vasile Marinescu (Bucuresti) si Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezerva: Denis Haidiner (Hunedoara).
Observatori: George Ionescu (Bucuresti) - CCA si Catalin Cursaru (Ploiesti) - LPF.
UPDATE Antrenorul Dan Alexa a anuntat, vineri seara, dupa meciul cu FC Viitorul, pierdut cu scorul de 0-4, ca renunta la conducerea tehnica a formatiei ACS Poli Timisoara, el mentionand ca face aces lucru pentru binele echipei, potrivit Mediafax.
"Am inceput meciul de la 0-1, Viitorul a meritat cu proisosinta victoria. La 4-0 il felicit pe Gica Hagi, Viitorul a fost clar echipa mai buna. Pentru mine este o infrangere usturatoare. I-am spus si echipei, din acest moment mi-am dat demisia. Echipa asta e creatia mea incepand de un an jumatate, tin foarte mult la ei si cred ca pentru jucatori si pentru binele echipei e cel mai bine sa demisionez. Este o hotarare dupa care nu o sa mai dau inapoi. In momentul de fata este mai bine sa plec eu, este nevoie de un soc la echipa. Doresc binele echipei. Pe mine nu ma intoarce nimeni", a spus Dan Alexa dupa partida de la Ovidiu, la Digi Sport si Look TV.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro