Fostul capitan al Craiovei Maxima si al echipei nationale Costica Stefanescu a fost inmormantat, sambata, la cimitirul Sineasca din Craiova, cu onoruri militare, in prezenta a aproximativ 1.500 de persoane, la funeralii fiind prezenti si toti fostii componenti ai Craiovei Maxima, relateaza Mediafax.
Sute de oameni, dar si fostii colegi de la Craiova Maxima s-au adunat inca de la primele ore ale diminetii la Biserica Harsu din Craiova, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Costica Stefanescu.
Slujba religioasa a inceput la ora 11.00, cand sicriul cu trupul neinsufletit al lui Costica Stefanescu a fost depus in mijlocul curtii bisericii.
Aproximativ 800 de persoane au venit la biserica sa isi ia ramas bun de la Costica Stefanescu, printre cei prezenti fiind si cei doi copii din prima casatorie a fostului fotbalist, dar si fratele acestuia, Ion Stefanescu.
Suporterii echipei Universitatea Craiova au arborat un banner la iesirea din biserica, cu mesajul "Vegheaza-ne din cer, Capitane!", au aplaudat si au scandat numele lui Costica Stefanescu.
Pe tot traseul de la biserica spre cimitirul Sineasca, preotii au tinut slujbe la fiecare intersectie, dar si in fata Primariei Craiova, pentru ca fostul fotbalist era si cetatean de onoare al orasului.
"Este o pierdere foarte mare pentru orasul Craiova, am pierdut un cetatean de onoare, am pierdut capitanul echipei de fotbal, am pierdut un om deosebit", a spus primarul Craiovei, Lia-Olguta Vasilescu, prezenta la funeralii.
La funeralii au fost prezenti si toti fostii componenti ai Craiovei Maxima: Silviu Lung, Aurel Ticleanu, Aurel Beldeanu, Sorin Cartu, Nicolae Tilihoi, Ghorghita Geolgau, Nicolae Ungureanu, Rodion Camataru, Costica Donose, Grigore Ciupitu, Gabi Boldici, Mircea Irimescu, Petre Purima.
"Il ducem pe ultimul drum pe marele nostru prieten Costica Stefanescu, parca si Dumnezeu, din ceruri, este alaturi de el, pentru ca ploua dupa o luna de zile de lipsa de ploaie. Suntem alaturi de familie si ii sustinem si speram ca astfel de momente sa fie cat mai rare", a declarat mangerul CS Universitatea Craiova, fostul fotbalist Pavel Badea.
"Din pacate, un om bun, deosebit, a plecat dintre noi. Anumite lucruri le programezi in viata, unele nu poti sa stii cand se vor intampla. Cuvintele sunt prea mici pentru personalitatea lui Costica Stefanescu. Dumnezeu sa-l odihneasca!", a spus, la randul sau, Gheorghita Geolgau, fost component al Craiovei Maxima.
Costica Stefanescu a fost inmormantat pe Aleea Eroilor din Cimitirul Sineasca, langa colegul de echipa Zoltan Crisan, in prezenta a aproximativ 1.500 de oameni.
Capitanul Craiovei Maxima a fost inmormantat cu onoruri militare, iar un avion a survolat permanent zona.
"Credeti-ma ca imi e frica sa ma duc acasa. Ginerele meu a fost la Bucuresti, acasa, si mi-a spus ca i-a fost imposibil sa doarma. In toata casa se auzeau zgomote. Este groaznic. Craiovenilor le spun sa il iubeasca in continuare si cand nu sunt eu aici, sa ii puna o lumanare si le multumec tuturor celor care ne-au insotit pe ultimul drum", a spus, la finalul funeraliilor, Mariana Stefanescu, sotia fostului fotbalist.
Costica Stefanescu a incetat din viata marti seara, la varsta de 62 de ani, dupa ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitala. El suferea de o boala incurabila.
Trupul neinsufletit al lui Stefanescu a fost adus, miercuri noapte, la Craiova. Joi, trupul neinsufletit al lui Costica Stefanescu a fost depus pe gazonul stadionului "Ion Oblemenco" din Craiova, in fata a aproximativ 500 de oameni care au venit sa ii aduca un ultim omagiu. Tot joi, ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, a venit, la Craiova, pentru a depune o coroana de flori la capataiul lui Costica Stefanescu, cel ce era denumit "Ministrul Apararii" in anii de glorie ai Universitatii Craiova.
Fostul capitan al Craiovei Maxima si al echipei nationale Costica Stefanescu (62 de ani) si-a inceput cariera de fotbalist la Steaua, unde si-a facut junioratul in perioada 1965-1969. El a debutat in prima divizie la Steaua in 1969, echipa pentru care a evoluat pana in 1973, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a cunoscut cele mai mari performante, ca fundas central si libero.
Pentru gruparea olteana, Stefanescu a evoluat timp de 13 sezoane si a ajuns pana in semifinalele Cupei UEFA in 1983, fiind capitanul "leilor", dar si in sferturile Cupei Campionilor Europeni, in 1982.
In 1986, Costica Stefanescu s-a transferat la FC Brasov, la gruparea aredeleana incheindu-si cariera in 1988.
Costica Stefanescu a castigat de trei ori Cupa Romaniei cu Steaua (1969, 1970, 1971), de patru ori cu Universitatea Craiova (1977, 1978, 1981 si 1983) si a cucerit trei titluri de campion al Romaniei cu gruparea olteana (1974, 1980 si 1981).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro