Echipa Croației conduce Statele Unite ale Americii cu scorul de 2-0 în semifinalele Cupei Davis, după ce Borna Coric și Marin Cilic și-au câștigat în trei seturi partidele. În cealaltă semifinala, absența lui Nadal își spune cuvântul și Franța conduce Spania cu 1-0 după victoria lui Benoit Paire în fața lui Pablo Carreno-Busta.
Borna Coric (locul 18 mondial) s-a impus în fața lui Steve Johnson (clasat pe 30 în circuitul ATP), scor 6-4, 7-6 (4), 6-3, într-un meci care a durat două ore și 27 de minute și a adus primul punct pentru croați.
Marin Cilic (6 ATP) a trecut și el fără probleme de Frances Tiafos (locul 40 ATP), scor 6-1, 6-3, 7-6 (5) și a adus Croația aproape de finala Cupei Davis.
Din reprezentativa Statelor Unite ale Americii lipsesc John Isner (locul 10 ATP) și John Sock (locul 17 ATP).
Sâmbătă va avea loc partida de dublu dintre perechile formate de Ivan Dodig/Mate Pavic și Mike Bryan/Ryan Harrison.
În cealaltă partidă din semifinale, Franța conduce cu scorul de 1-0 selecționata Spaniei, după ce Benoit Paire (locul 54 mondial) l-a învins în trei seturi pe Pablo Carreno-Busta (21 ATP), scor 7-5, 6-1, 6-0.
Tot vineri are loc partida dintre Lucas Pouille (19 mondial) și Roberto Bautista-Agut (26 mondial).
Sâmbătă vor concura perechile Benneteau/Mahut și Granoller-Pujol/Lopez.
Înaintea confruntării din Cupa Davis, antrenorul echipei Franței, Yannick Noah, a declarat că dacă Nadal ar fi fost prezent, Spania ar fi avut două puncte asigurate și că șansele Franței cresc, dar Spania este în continuare favorită să ajungă în finală.
Rezumatul partidei dintre Borna Coric și Steve Johnson:
Rezumatul partidei dintre Marin Cilic și Frances Tiafoe:
Rezumatul partidei dintre Benoit Paire și Pablo Carreno-Busta:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro