VIDEO Dennis Man și Valentin Mihăilă, spectacol în victoria cu Sampdoria

VIDEO Dennis Man și Valentin Mihăilă, spectacol în victoria cu Sampdoria

Parma Calcio a ajuns la 8 meciuri consecutive fără eșec în Serie B. Formația unde evoluează Dennis Man și Valentin Mihăilă a trecut cu scorul de 3-0 de Sampdoria, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 21.

Dennis Man si Valentin MihailaFoto: Massimo Paolone / LaPresse / Profimedia

Serie B: Parma Calcio, succes categoric în deplasare la Sampdoria

Cu Dennis Man și Valentin Mihăilă în primul 11, Parma a obținut o nouă victorie categorică în Serie B.

Cu un obiectiv clar de a promova în primul eșalon al fotbalului italian, oaspeții au deschis scorul în minutul 41 al partidei prin Dennis Man, care a fructificat o lovitură de la 11 metri.

3 minute mai târziu, același Dennis Man s-a aflat și la originea golului de 2-0, reușit de conaționalul Valentin Mihăilă.

Mihăilă a fost înlocuit în minutul 67 de Benedyczak, iar peste două minute, Parma a mai punctat încă o dată, grație reușitei lui Estevez.

Partipilo a intrat în locul lui Man, în minutul 85.

Cu această victorie, Parma își consolidează poziția de lider în Serie B, distanțându-se la 7 puncte de Venezia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Drepturile TV salvează Liga 1 Cel puțin 4 cluburi au fost  salvate de depunctare , după ce deținătorul drepturilor a virat anticipat banii
Liga 1
17:37
Drepturile TV salvează Liga 1Cel puțin 4 cluburi au fost salvate de depunctare, după ce deținătorul drepturilor a virat anticipat banii
Citește mai mult
Drepturile TV salvează Liga 1 Cel puțin 4 cluburi au fost salvate de depunctare , după ce deținătorul drepturilor a virat anticipat banii
Mai face Țiriac polivalenta promisă?  Miliardarul așteaptă un  ajutor din partea Statului . Ce zice Marcel Ciolacu + detaliul interesant din documentele oficiale
Diverse
00:30
Mai face Țiriac polivalenta promisă? Miliardarul așteaptă un ajutor din partea Statului. Ce zice Marcel Ciolacu + detaliul interesant din documentele oficiale
Citește mai mult
Mai face Țiriac polivalenta promisă?  Miliardarul așteaptă un  ajutor din partea Statului . Ce zice Marcel Ciolacu + detaliul interesant din documentele oficiale
„Am sărit să-l bat pe Petrescu”  Arlauskis , dezvăluiri ireale din perioada CFR: „S-a închis în birou! Niciodată nu m-a halit”
Liga 1
14.10
„Am sărit să-l bat pe Petrescu”Arlauskis, dezvăluiri ireale din perioada CFR: „S-a închis în birou! Niciodată nu m-a halit”
Citește mai mult
„Am sărit să-l bat pe Petrescu” Arlauskis , dezvăluiri ireale din perioada CFR: „S-a închis în birou! Niciodată nu m-a halit”
România U19 - Spania U19 1-1  Rezultat  mare  pentru „tricolorii” lui Ioan Marin, la finalul turneului de pregătire pentru EURO 2025
Nationala
18:00

Out cu Dinamo?  Ngezana  poate rata și Derby de România! Ce soluții are FCSB
Liga 1
14.10
Out cu Dinamo?Ngezana poate rata și Derby de România! Ce soluții are FCSB
Citește mai mult
Out cu Dinamo? Ngezana poate rata și Derby de România! Ce soluții are FCSB
Dawa i-a impresionat pe englezi  4 cluburi din Premier League  ar fi cu ochii pe fundașul de la FCSB: „L-au urmărit cu PAOK”
Liga 1
13.10
Dawa i-a impresionat pe englezi4 cluburi din Premier League ar fi cu ochii pe fundașul de la FCSB: „L-au urmărit cu PAOK”
Citește mai mult
Dawa i-a impresionat pe englezi 4 cluburi din Premier League ar fi cu ochii pe fundașul de la FCSB: „L-au urmărit cu PAOK”
Bilete Dinamo - FCSB „Câinii roșii” au vândut deja peste 30.000 de bilete către suporteri. La acestea se adaugă alte 8.000 dedicate oaspeților