VIDEO ​​Faza zilei: Tragerile de timp, duse la nivel de artă în campionatul Braziliei

VIDEO ​​Faza zilei: Tragerile de timp, duse la nivel de artă în campionatul Braziliei

Fluminense a primit duminică seară vizita celor de la Botafogo, în etapa cu numărul 11 a primei ligi din Brazilia, iar oaspeții au câștigat cu scorul de 4-2. Faza serii s-a petrecut însă în finalul jocului.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Un fotbalist de la Botafogo și-a tras coechipierul accidentat în teren pentru ca arbitrul să întrerupă jocul cu Fluminense

Fluminense și Botafogo au făcut spectacol într-un meci din cadrul etapei cu numărul 11 a primei ligi din Brazilia, însă cel mai important meci la jocului s-a petrecut la final.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 3 prin Marlon Freitas, iar Rai a majorat avantajul 12 minute mai târziu.

Până la pauză, gazdele au redus din diferență, grație reușitei lui Lele (min 26).

În partea secundă a jocului, cei de la Fluminense au rămas în inferioritate numerică după eliminarea directă a lui Andre, însă aceștia au reușit să egaleze la faza imediat următoare, prin John Kennedy, care a transformat o lovitură de la 11 metri (min 82).

Meciul părea să se îndrepte către o remiză, însă oaspeții au primit un penalty și au trecut la conducere în minutul 88, după golul marcat de Marlon Freitas.

În prelungirile disputei, jucătorii lui Botafogo au fost atât de disperați să câștige jocul, încât au apelat la o modalitate inedită de a trage de timp.

Hugo era întins pe gazon, însă în afara terenului, iar coechipierul său Augusto l-a târât în teren pentru ca arbitrul să întrerupă jocul și să permită accesul staff-ului medical.

Portarul lui Fluminense a intervenit și el și l-a tras înapoi pe fotbalistul oaspeților.

Până la urmă, Emerson Urso a securizat victoria oaspeților în al zecelea minut de prelungire.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Supărat de UEFA Ce l-a enervat pe  Lucescu : „Nu înțeleg de ce au făcut asta”
Nationala
01:57
Supărat de UEFACe l-a enervat pe Lucescu: „Nu înțeleg de ce au făcut asta”
Citește mai mult
Supărat de UEFA Ce l-a enervat pe Lucescu : „Nu înțeleg de ce au făcut asta”
Încântător!  Cipru - România 0-3 , în etapa #3 din Liga Națiunilor. „Tricolorii” rămân lideri în grupă
Nationala
12.10
Încântător!Cipru - România 0-3, în etapa #3 din Liga Națiunilor. „Tricolorii” rămân lideri în grupă
Citește mai mult
Încântător! Cipru - România 0-3 , în etapa #3 din Liga Națiunilor. „Tricolorii” rămân lideri în grupă
Gol Ro-MAN-ia!   Tiki-taka românească!  Primul gol din Cipru a venit după o acțiune colectivă superbă
Nationala
12.10
Gol Ro-MAN-ia! Tiki-taka românească! Primul gol din Cipru a venit după o acțiune colectivă superbă
Citește mai mult
Gol Ro-MAN-ia!  Tiki-taka românească! Primul gol din Cipru a venit după o acțiune colectivă superbă
Peste tot acasă  Am cucerit și Cipru!  Fanii au colorat stadionul în galben și au dominat atmosfera în Larnaca
Nationala
12.10
Peste tot acasăAm cucerit și Cipru! Fanii au colorat stadionul în galben și au dominat atmosfera în Larnaca
Citește mai mult
Peste tot acasă Am cucerit și Cipru! Fanii au colorat stadionul în galben și au dominat atmosfera în Larnaca
Pleacă de la Rapid Preferatul lui Neil Lennon nu l-a convins pe  Șumudică ! Ce echipă negociază deja cu Rapid
Liga 1
12.10
Pleacă de la RapidPreferatul lui Neil Lennon nu l-a convins pe Șumudică! Ce echipă negociază deja cu Rapid
Citește mai mult
Pleacă de la Rapid Preferatul lui Neil Lennon nu l-a convins pe Șumudică ! Ce echipă negociază deja cu Rapid
Revin 3 titulari  Vești bune pentru Dinamo, înaintea derby-ului cu  FCSB
Liga 1
12.10
Revin 3 titulari Vești bune pentru Dinamo, înaintea derby-ului cu FCSB
Citește mai mult
Revin 3 titulari  Vești bune pentru Dinamo, înaintea derby-ului cu FCSB
Liga Campionilor CSM București,  victorie  importantă pe terenul lui Krim Ljubljana + Gloria Bistrița, învinsă de Podravka Vegeta
Handbal
12.10
Liga CampionilorCSM București, victorie importantă pe terenul lui Krim Ljubljana + Gloria Bistrița, învinsă de Podravka Vegeta
Citește mai mult
Liga Campionilor CSM București, victorie importantă pe terenul lui Krim Ljubljana + Gloria Bistrița, învinsă de Podravka Vegeta
Sărbătoare la Ploiești  100 de ani de la înființarea Petrolului . Atmosferă incendiară și coregrafii spectaculoase la amicalul cu Vitesse
Liga 1
12.10
Sărbătoare la Ploiești100 de ani de la înființarea Petrolului. Atmosferă incendiară și coregrafii spectaculoase la amicalul cu Vitesse
Citește mai mult
Sărbătoare la Ploiești 100 de ani de la înființarea Petrolului . Atmosferă incendiară și coregrafii spectaculoase la amicalul cu Vitesse