Atacantul brazilian Vinicius Junior a declarat luni, într-o conferinţă de presă în care a izbucnit în lacrimi, că dorinţa lui de a juca fotbal scade pe măsură ce incidentele rasiste împotriva lui se înmulţesc în Spania, informează AFP.
Vinicius Junior, în lacrimi la o conferință de presă atunci când a vorbit despre rasism
„Îmi pare rău. Vreau doar să joc fotbal. Vreau doar să joc, vreau să fac totul pentru clubul meu şi pentru familia mea şi pentru ca persoanele de culoare să nu mai sufere niciodată”, a spus Vinicius, foarte emoţionat în faţa presei.
Jucătorul lui Real Madrid a vorbit cu o zi înainte de meciul amical Spania - Brazilia, organizat ca răspuns la insultele rasiste a căror victimă a fost frecvent de la sosirea sa în capitala Spaniei în 2018.
„Văd asta de mult timp şi de fiecare dată când se întâmplă mă simt mai trist şi de fiecare dată îmi doresc mai puţin să joc”, a explicat el ştergându-şi lacrimile.
Atacantul în vârstă de 23 de ani consideră, la fel ca Dani Carvajal, coechipierul său de la Real Madrid, că Spania nu este „o ţară rasistă”, dar „sunt mulţi rasişti, dintre care o mare parte pe stadioane”.
„De când m-am plâns prima dată de rasism în Spania, situaţia s-a tot înrăutăţit... Mă insultă din cauza culorii pielii mele, astfel încât să joc mai puţin bine pe teren”, a spus el, citat de Agerpres.
Vizat frecvent de suporterii echipelor adverse, Vinicius a devenit fără voia lui un lider în lupta împotriva rasismului, a asigurat totuşi că „nu s-a gândit niciodată” să plece de la Real, pentru că ”ar însemna să le dea dreptate rasiştilor”.
„Voi rămâne la cel mai mare club din lume, marcând cât mai multe goluri”, a promis brazilianul, care va fi jucătorul cel mai urmărit în meciul de marţi de pe Santiago Bernabeu.
Meciul amical dintre Spania și Brazilia va avea loc marți, 26 martie, de la ora 22:30, pe Santiago Bernabeu și va putea fi urmărit în direct pe Digisport 3 și Prima Sport 1.
❤️\uD83E\uDE79\uD83C\uDDE7\uD83C\uDDF7 Vinicius got emotional during the Brazil's press conference after three questions about racism.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) March 25, 2024
“I’m sorry. I just want to play football, do everything for my club and my family, never see black people suffering.pic.twitter.com/TVSj20vsCN
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro