Sorana Cîrstea (108 WTA) a părăsit turneul WTA de la Budapesta în faza sferturilor, după ce a fost învinsă de Anastasia Potapova (87 WTA). Rusoaica în vârstă de 17 ani s-a impus după un meci care a durat două ore și 51 de minute, scor 6-4, 6-7(5), 7-5.
Pentru prezența în sferturi la Budapesta, Sorana va fi recompensată cu 6.175 de dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA.
În faza următoare, Anastasia Potapova o va întâlni pe Marketa Vondrousova (Cehia, 81 WTA), care a trecut în sferturi de Irina-Camelia Begu (locul 72 WTA), scor 5-7, 6-1, 6-3.
S-au diputat în sferturi:
Ekaterina Alexandrova (RUS/N.5) - Pauline Parmentier (FRA/N.3) 6-3, 6-2
Marketa Vondrousova (CZE/N.8) - Irina Begu (ROU) 5-7, 6-1, 6-3
Anastasia Potapova (RUS) - Sorana Cîrstea (ROU) 6-4, 6-7(5), 7-5
Program semifinale:
Marketa Vondrousova vs Anastasia Potapova
Ekaterina Alexandrova vs Alison Van Uytvanck (1)/Kateryna Kozlova
Tot astăzi, Irina Begu va evolua în semifinalele probei de dublu de la Budapesta, alături de Galina Voskoboeva. Perechea româno-kazahă (favorită numărul doi) va înfrunta cuplul Fanny Stollar (Ungaria)/Heather Watson (Marea Britanie), cap de serie numărul trei.
"Hungarian Ladies Open" se dispută în perioada 18-24 februarie, face parte din categoria "International", se joacă pe hard și are premii totale în valoare de $250.000. Directorul competiției este Attila Richter, iar câștigătoarele primelor două ediții au fost Timea Babos și Alison Van Uytvanck.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro