Sorana Cîrstea, locul 108 WTA, s-a calificat, marți, în optimile competiției de la Budapesta, cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, după ce a trecut de favorita fanilor Anna Bondar (223 WTA), scor 4-6, 6-3, 6-4.
Românca a avut nevoie de două ore și 11 minute pentru a câștiga meciul. Bondar a salvat toate mingile de break avute de Sorana în primul set (șapte) și a servit nu mai puțin de șapte ași (din 12 în total). Break-ul din game-ul șapte a fost decisiv pentru jucătoarea din Ungaria. În setul secund, Sorana a fructificat singura oportunitate de break, la scorul de 2-1 și a servit foarte bine până la final. Decisivul a fost marcat de probleme la serviciu de ambele părți: Sorana a făcut trei break-uri, în timp ce Anna i-a spart serviciul româncei de două ori. Cîrstea a ratat o minge de meci la 5-2 și 40-30, Bondar a revenit la 5-4, Sorana a mai avut trei șanse, maghiara le-a salvat pe toate (de la 40-0 la 40-40), însă românca a reușit în cele din urmă să închidă partida.
În optimi, Sorana o va întâlni pe favorita numărul patru, Aleksandra Krunic (Serbia, 57 WTA).
Premiul pentru prezența în optimi este de 3.400 de dolari și 30 de puncte în clasamentul WTA.
Pe tabloul de simplu se mai află Irina Begu, care o va întâlni miercuri pe Mona Barthel (Germania/80 WTA). Ana Bogdan a fost învinsă categoric de Andrea Petkovic, scor 6-1, 6-0.
"Hungarian Ladies Open" se dispută în perioada 18-24 februarie, face parte din categoria "International", se joacă pe hard și are premii totale în valoare de $250.000. Directorul competiției este Attila Richter, iar câștigătoarele primelor două ediții au fost Timea Babos și Alison Van Uytvanck.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro