Monica Niculescu (cap de serie numarul trei) continua aventura de la turneul de la Hobart (Australia), jucatoarea noastra calificandu-se in semifinale dupa o victorie in doua seturi, scor 6-4, 6-4, cu Risa Ozaki (Japonia - locul 100 WTA, sportiva venita din calificari).
Dupa doua ore si cinci minute de joc de uzura, Niculescu a castigat in doua seturi, cu un identic 6-4.
Partida nu a fost una cu un ritm fantastic, insa pana la urma Monica a reusit sa o destabilizeze pe adversara, slice-ul de forehand provocand in multe momente dificultati niponei. Cu toate ca a avut si unele momente de cadere (in special din cauza efortului fizic - a condus cu 4-0 in al doilea set, dar a fost egalata), Niculescu a inchis meciul in minimum de seturi.
Calificarea in semifinalele turneului australian ii va aduce Monicai un cec in valoare de $11,300 si 110 puncte in ierarhia WTA de simplu.
Pentru calificarea in finala turneului de la Hobart, Monica se va lupta cu Lesia Tsurenko (Ucraina - locul 61 WTA, 1,74 metri, 67 de kg). Cele doua s-au mai intalnit o singura data in circuitul WTA, in 2011, la Indian Wells. Atunci, Niculescu s-a impus in doua seturi, scor 6-2, 6-3.
Turneul de la Hobart face parte din categoria "International" si are premii totale in valoare de $226,750. Suprafata de joc este hard, iar directorul competitiei este Mark Handley.
De-a lungul timpului, competitia a fost castigata de Mona Barthel (2012), Elena Vesnina (2013), Garbine Muguruza (2014), Heather Watson (2015) si Alize Cornet (2016).
Monica Niculescu a castigat de doua turneul de la Hobart, dar la dublu: in 2012, alaturi de Irina-Camelia Begu, iar in 2014 alaturi de Klara Koukalova.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro