Veronika Kudermetova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, fiind învinsă în două seturi de Angelique Kerber, scor 6-3, 6-0.
Veronika Kudermetova, fără replică în duelul cu Angelique Kerber
Veronika Kudermetova (25 WTA) a fost eliminată în turul doi al turneului WTA de la Roma.
Cap de serie numărul 17 la Foro Italico, rusoaica a fost învinsă în două seturi de Angelique Kerber (331 WTA), în urma unui meci ce a durat doar 69 de minute.
Angie serves the upset \uD83D\uDCAF
— Internazionali BNL d'Italia (@InteBNLdItalia) May 9, 2024
\uD83E\uDD29 Kerber takes out seed No. 17 and former Rome semifinalist Kudermetova 6-3, 6-0#IBI24 | @WTA pic.twitter.com/RSnCvxIePm
Revenită în circuitul WTA după ce a dat naștere unei fetițe, fosta lideră mondială a surclasat-o pe sfertfinalista de la Roland Garros 2022, cedând doar 3 gameuri în cele două seturi.
Cele două s-au mai întâlnit în luna martie anul acesta la Indian Wells, în turul al treilea, iar atunci tot Kerber a avut câștig de cauză, scor 6-4, 7-5.
În următorul tur la Foro Italico, Kerber va întâlni câștigătoarea duelului dintre Aliaksandra Sasnovich (113 WTA) și Ekaterina Alexandrova (18 WTA).
WTA Roma are loc în perioada 7-19 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Are premii totale în valoare de $5.509.771 și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana en-titre este kazaha Elena Rybakina.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro