Simona Halep, locul I WTA, nu s-a înscris la turneul de la Shenzhen (30 decembrie-5 ianuarie), la care este deţinătoarea trofeului, atât la simplu, cât şi la dublu. Potrivit tennis.life, Halep va evolua săptămâna următoare (din 7 ianuarie), la Sydney, turneu de categorie Premier, informează News.ro.
În 2017 şi în 2018, Halep a început sezonul la Shenzhen Open, turneu de categorie WTA International. Actualul lider WTA a mai câştigat competiţia chineză în 2015, iar în 2016, ea a început sezonul tot la Sydney.
Halep nu este înscrisă la niciunul dintre cele trei turnee de la începutul anului 2019, Shenzhen, Brisbane şi Auckland. Ea ar putea evolua, totuşi, în acea săptămână pe baza unui wild card.
Primul grand slam al anului, Australian Open, va începe la 14 ianuarie.
La Shenzhen vor evolua trei românce, irina-Camelia Begu, Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea, în timp ce numărul 2 român, Mihaela Buzărnescu, va juca la Brisbane.
Tabloul de la Shenzhen:
\uD83D\uDD25 The first tournament of the season 2019! .@ShenzhenOpenWTA Entry List with @SabalenkaA @CaroGarcia @JelenaOstapenk8 @TimeaOfficial @MariaSharapova
— WTA Entry List UPDATES (@WTAEntryList) November 20, 2018
Are you excited about it?\uD83D\uDE00 pic.twitter.com/54XxLbTYyy
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro