WTA Strasbourg: Buzărnescu și Olaru le-au eliminat pe principalele favorite în primul tur al probei de dublu

Perechea Mihaela Buzărnescu/Raluca Olaru a învins, luni, cu scorul de 3-6, 6-4, 10-2, cuplul Hao-Ching Chan/Zhaoxuan Yang (Taiwan/China), cap de serie numărul 1, în turul I al turneului de categorie WTA International de la Strasbourg, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Româncele au întors soarta meciului după ce au fost conduse cu 6-3, 3-0, 40-30, cu două break-uri avans pentru adversare.

Învingătoarele vor primi un premiu total de 1.468 de euro şi câte 60 de puncte WTA.

În faza următoare cele două sportive din România vor evolua cu câştigătoarea întâlnirii Joanna Tomera/Wallis Vitis (Franţa) - Kaia Kanepi/Katarzyna Piter (Estonia/Polonia).

Buzărnescu va continua şi la simplu, fiind de asemenea calificată în turul al doilea. Ea va da piept, marţi, cu rusoaica de 18 ani Elena Ribakina, locul 219 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser.

La dublu mai este înscrisă Jaqueline Cristian, care face echipă cu americanca Sofia Kenin. El vor juca, tot luni, împotriva perechii Reka-Luca Jani/Tereza Mrdeza (Ungaria/Croaţia).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ieșirea lui Dorinel, analizată la TV„E inacceptabil! Educația se poate face prin multe alte metode”
Liga 1
09:19
Ieșirea lui Dorinel, analizată la TVE inacceptabil! Educația se poate face prin multe alte metode”
Citește mai mult
Ieșirea lui Dorinel, analizată la TV„E inacceptabil! Educația se poate face prin multe alte metode”
Surpriza Chiricheș FCSB nu l-a mai scos pe fundaș de pe lista de Superligă + Ce fotbalist nu va mai juca pentru campioană până în iarnă
Liga 1
20.09

Munteanu, scuză uluitoareAntrenorul și-a explicat furia: „Ce sunt eu aici, antrenor de paie?”
Liga 1
00:27

Oțelul acuză arbitrajul Dorinel Munteanu „Am avut penalty clar! Arbitrul s-a bucurat mai mult decât galeria lui Dinamo când a dat 11 metri pentru ei”
Liga 1
10:17