VIDEO Real Madrid - Levante 3-2 / Dublă pentru Benzema; Eden Hazard a debutat pentru "galactici"

Real Madrid a trăit periculos partida de pe teren propriu cu Levante. Deși echipa lui Zinedine Zidane a condus cu 3-0, oaspeții au revenit după pauză și au marcat două goluri. S-a încheiat însă 3-2 pentru madrileni, care au obținut astfel a doua victorie în actualul sezon din LaLiga.

Benzema, dubla cu LevanteFoto: Hotnews

Benzema cu o dublă (25' și 31') și Casemerio (40') au stabilit scorul primei reprize, însă oaspeții au revenit după pauză, prin golurile înscrise de Mayoral (49') și Melero (75'). S-a terminat însă 3-2 pentru Real Madrid, care a acumulat opt puncte în clasament.

În minutul 60, Eden Hazard a debutat pentru Real Madrid, într-un meci oficial. Hazard a fost transferat în această vară de la Chelsea, pentru 100 de milioane de euro, plus bonusuri care pot urca valoarea transferului la 140 de milioane de euro. Mijlocașul belgian nu a putut evolua până acum din cauza unei accidentări la coapsa stânga, suferită la jumătatea lunii august.

În etapele precedente, Real Madrid a învins-o pe Celta Vigo (3-1) și a remizat cu Valladolid (1-1) și Villarreal (2-2).

Levante se află provizoriu pe locul cinci, cu șase puncte (două victorii și două înfrângeri).

Vezi aici golurile partidei Real Madrid vs Levante.

Clasament:

1. Atl. Madrid 9 puncte (-1 joc)

2. Real Madrid 8

3. Ath Bilbao 8

4. Sevilla 7 (- 1 joc)

5. Levante 6

6. Osasuna 5 (- 1 joc)

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Scandal: Rugby-ul, dat afară de pe Arc Federația condusă de Alin Petrache a fost notificată că are interzis
Liga 1
09:49

Citește mai mult

în falimentCel mai de succes club de handbal din ultimii ani nu a reușit să găsească investitor
Handbal
10:45

„Au marcat din nimic”Cîrjan nu înțelege de ce Dinamo nu a mai atacat: „Trebuie să învățăm din asta”
Liga 1
09:18

Supărat pe arbitraj Olaru despre galbenul primit: „Ce rol mai au căpitanii?”
Liga 1
08:51

Politic, out la Sibiu Atacantul lui Dinamo va fi suspendat după meciul cu FCSB, 0-2
Liga 1
09:41

Aroganța lui Bîrligea Ce explicație a dat pentru  gestul făcut către dinamoviști după gol  + mesajul pentru Lucescu
Liga 1
01:28
Aroganța lui BîrligeaCe explicație a dat pentru gestul făcut către dinamoviști după gol + mesajul pentru Lucescu
Citește mai mult
Aroganța lui Bîrligea Ce explicație a dat pentru gestul făcut către dinamoviști după gol + mesajul pentru Lucescu
„Două goluri Cadou”Politic, dezamăgit după înfrângerea din derby: „Puteam mai mult de atât”
Liga 1
09:00

Derby de România   Dinamo - FCSB 0-2.  Concluziile lui Cătălin Țepelin: meci perfect pentru campioană. Dinamo, sufocată de energia suporterilor
Liga 1
20.10