10 ani de la teribilul accident de schi care i-a schimbat definitiv viața lui Michael Schumacher

10 ani de la teribilul accident de schi care i-a schimbat definitiv viața lui Michael Schumacher

Misterul din jurul stării de sănătate a lui Michael Schumacher rămâne neelucidat la zece ani de zile de la teribilul accident de schi suferit de fostul mare pilot de Formula 1.

Michael SchumacherFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Cel mai probabil, Michael Schumacher s-ar afla într-o stare vegetativă după accidentul de schi din 2013, spune un neurochirurg elveţian

La 29 decembrie 2013, abia retras din Marele Circ, pilotul german a căzut violent în cap pe când schia la Méribel, unde îşi petrecea sărbătorile de iarnă alături de familie.

În momentul accidentului, el era alături de fiul său Mick, pe atunci în vârstă de 14 ani.

Victimă a unui traumatism cranian, el a rămas în comă la spitalul din Grenoble timp de mai multe luni, până în iunie 2014, când a fost transportat în Elveţia.

De atunci, au existat numeroase speculaţii cu privire la diagnosticul pus de medici şi, în general, cu privire la starea sa de sănătate.

În absenţa unor informaţii oficiale dezvăluite de familia sa, care a ales să păstreze în mare secret orice comunicare despre el pentru a se proteja, informaţiile despre starea de sănătate a lui „Schumi” sunt laconice.

În opinia mai multor neurologi de renume, septuplul campion mondial de Formula 1, care împlineşte 55 de ani pe 3 ianuarie, se află cel mai probabil într-o stare vegetativă, după ce a ieşit din comă în 2014.

În 2020, neurochirurgul elveţian Erich Riederer a vorbit despre un posibil diagnostic într-un documentar difuzat pe TMC.

„Respiră, inima îi bate, probabil că poate să stea în picioare şi să facă paşi mici cu ajutor, dar nu mai mult de atât", a spus medicul, subliniind că sunt şanse aproape zero ca pilotul să îşi recupereze abilităţile.

În 2021, la opt ani de la tragedie, Corinna Schumacher, soţia pilotului, care păstrează cu grijă secretul cu agentul său Sabine Kehm, a rupt tăcerea într-un documentar difuzat pe Netflix.

„Michael este aici. Este diferit, dar este aici. Şi asta ne dă putere, cred. Suntem împreună, trăim împreună acasă. El este în tratament. Facem totul pentru a-i îmbunătăţi starea, pentru a ne asigura că se simte confortabil şi pentru a-l face să se simtă parte din familia noastră, din legătura noastră", a mărturisit ea la vremea respectivă, fără a da detalii despre eventualele dizabilităţi ale campionului.

„Încă ne înţelegem, dar într-un mod diferit", a declarat fiul său, Mick Schumacher, care pilota pentru Haas în Formula 1 la acea vreme.

Recent, Jean Todt, preşedintele FIA, a oferit informaţii despre situaţia campionului german.

„Michael (n.r. Schumacher) este acolo, aşa că nu-mi lipseşte”, a declarat Jean Todt, care i-a fost şef germanului la Ferrari timp de un deceniu (1996-2006), înainte de a-i deveni prieten.

„Nu mai este Michael de altădată. Este o persoană diferită şi este magnific îngrijit de soţia şi copiii săi, care îl protejează.

Viaţa lui este diferită şi am privilegiul de a putea împărtăşi momente cu el. Asta e tot ce trebuie să spun. Din nefericire, soarta l-a lovit în urmă cu zece ani şi nu mai este acel Michael pe care l-am cunoscut în F1”.

La un deceniu de la tragedia din Alpi, canalul german ARD va difuza un documentar care va analiza circumstanţele accidentului.

Se spune că în acea zi s-ar fi făcut două greşeli, care au contribuit la agravarea situaţiei şi a stării de sănătate a lui „Schumi".

Jens Gideon, care a realizat documentarul, a intervievat un instructor care se afla acolo la momentul respectiv. Acesta susţine că nu era suficientă zăpadă pentru a se schia în această zonă din afara pârtiilor.

„Nu te duci acolo într-o astfel de zi. Era clar că nu era suficientă zăpadă", a explicat martorul, confirmând prezenţa pietrelor vizibile pe sol, de care s-a lovit casca lui Schumacher, dotată cu o cameră de luat vederi.

Pârtia de pe care a ieşit Michael Schumacher avea „marcaje care respectau reglementările în vigoare”, a declarat procurorul la momentul respectiv. Iar piatra care i-a deteriorat casca se afla la opt metri de marcaje.

Instructorul a mai afirmat că pilotul cu 91 de victorii în Formula 1 părea conştient după cădere, dându-le impresia primilor salvatori că starea sa de sănătate nu era atât de gravă.

Cu toate acestea, starea sa s-a deteriorat grav în timpul transferului cu elicopterul la Moutiers. Potrivit instructorului, care nu este un profesionist în domeniul sănătăţii, s-ar fi pierdut trei minute. Acest timp preţios i-ar fi putut fi fatal germanului.

La o oră după ce a fost dus la Moutiers, Michael Schumacher a fost transferat la Spitalul Universitar din Grenoble, o unitate mai mare şi mai bine echipată.

În Isère, cursa contra cronometru abia începuse. Pilotul a fost supus la două operaţii pentru îndepărtarea cheagurilor de sânge din creier înainte de a ieşi în cele din urmă din comă, la 16 iunie 2014.

Michael Schumacher - Șapte titluri de campion mondial

Michael Schumacher s-a născut la 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari).

El s-a retras prima dată din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit în Marele Circ în 2010. Însă în trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai arătat forma care l-a consacrat. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, în 2012, şi patru clasări pe locul 4.

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după ce monopostul Ferrari condus de el a părăsit pista şi a izbit puternic un zid de protecţie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, şase curse, revenind la ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Maria (24 ani) şi Mick (22 de ani). Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimată în 2010 la peste 600 de milioane de euro, transmite News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când  se semnează actele  la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
Superliga
15.04
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
Citește mai mult
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în  finala Ligii Campionilor Asiei 2,  după două goluri marcate după minutul 90+3!
Campionate

România, din nou pe podium la haltere Andreea Cotruța a cucerit  o medalie de aur  și două de argint la Europenele de la Chișinău
Alte sporturi

Dezlănțuit la adresa Realitatea Plus Cum a reușit patronul FCSB  să blocheze CNA  » De ce întârzie verdictul: „Cantitatea e realmente imensă!”
Media

Știri ultima oră
23:23
Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
23:55
Liga Campionilor Ce seară! Aston Villa, aproape de o revenire uluitoare cu PSG + Barcelona, salvată de un autogol
Liga Campionilor Ce seară! Aston Villa, aproape de o revenire uluitoare cu PSG + Barcelona, salvată de un autogol
22:59
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
Undă verde pentru noul stadion Dinamo Când se semnează actele la Guvern + în cât timp trebuie să înceapă lucrările
21:52
Iordănescu refuză Zamalek Fostul selecționer, negociază dur! A refuzat una dintre marile echipe din Africa + discuții în Golf
Iordănescu refuză Zamalek Fostul selecționer, negociază dur! A refuzat una dintre marile echipe din Africa + discuții în Golf
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor
Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie
FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?
Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători
Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Top stiri din sport
Csikszereda șochează România!  Raport financiar ireal al clubului de Liga a 2-a: venituri la nivel de play-off în Liga 1,  de peste 5 ori cât Steaua
Liga 2

„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu,  noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Special
15.04
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU” Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial. Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Citește mai mult
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Homawoo, transferul carierei Fundașul lui Dinamo negociază cu un  gigant din Belgia  » De ce a refuzat o ofertă de 500.000 de euro din Turcia

JD Vance, gafă uriașă  VIDEO:  Vicepreședintele SUA  a distrus  un trofeu important » Totul s-a întâmplat sub ochii lui Trump

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
16.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa