A murit Constantin Anghelache  Fostul președinte al cluburilor  Dinamo și Rapid  avea 78 de ani
Constantin Anghelache (sursa: Sport Pictures)

A murit Constantin Anghelache Fostul președinte al cluburilor Dinamo și Rapid avea 78 de ani

  • Constantin Anghelache, fostul președinte de la Dinamo și Rapid, a murit joi noaptea. Avea 78 de ani.

Constantin Anghelache a fost un prieten apropriat de-ai lui Mircea Lucescu (79 de ani). Aceștia au colaborat mai întâi la Dinamo, apoi la Rapid, după Revoluția din 1989.

Anghelache lucrat și la Tricolorul Breaza, club pe care l-a condus între 2001 și 2010.

Mesajul lui Ionuț Negoiță și a lui Dinamo

Fostul președinte de la Dinamo și Rapid s-a stins în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 78 de ani.

În ultimul timp, starea sa de sănătate se degradase considerabil și a fost o prezență discretă în public.

În perioada 2013-2015, Constantin Anghelache a revenit la Dinamo, fiind numit atunci președinte executiv al clubului, în vreme în care Ionuț Negoiță era finanțator.

„Condoleanțe familie şi Dumnezeu să-l ierte! N-am mai vorbit de ceva vreme cu dânsul. Era un om foarte activ, citea mult. Este persoana alături de care am început reconstrucţia lui Dinamo. Ştiu că au apărut informaţii că ar fi fost unchiul meu şi al fratelui mau, dar nu am avut vreo legătură de rudenie. L-am întâlnit pe nea Costică direct în fotbal, la Poli Iaşi”, a declarat Ionuț Negoiță pentru sportpesurse.ro.

Oficialii clubului Dinamo nu au uitat de fostul conducător al clubului și au postat un mesaj pe Facebook:

„Odihnă veșnică, Constantin Anghelache!

Clubul Dinamo 1948 București regretă dispariția fostului președinte Constantin Anghelache, la vârsta de 78 de ani și transmite condoleanțe familiei acestuia.”.

Constantin Anghelache a lucrat în Securitate

Pe lângă fotbal, fostul conducător de club a fost profesor universitar de economie și a ocupat un loc în structurile centrului de Informații Externe, actualul SIE, în perioada comunismului, perioadă în care a atins gradul de locotenent-colonel.

După Revoluție, Anghelache s-a lansat în afaceri și a adus cafeaua Amigo în România.

Mesajul CSO Tricolorul Breaza

Originar din Prahova, Constantin Anghelache și-a legat activitatea mult timp de CSO Tricolorul Breaza, fiind implicat activ la clubul aflat în prezent în Liga 3.

„Clubul CSO Tricolorul Breaza își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a fostului conducător al grupării brezene din perioada 2001-2010, Constantin Anghelache. Sub conducerea lui Constantin Anghelache echipa de fotbal a reușit două mari performanțe, în anul 2001 a reușit promovarea în Liga a 3 a, iar în anul 2009 a promovat în Liga a 2 a. Condoleanțe familiei și apropiaților!”, a fost mesajul celor de la CSO Tricolorul Breaza, postat pe contul de Facebook.

Lecția bulgară. Cum a ajuns țara vecină să fie în fața României la aderarea la euro din 2026. Unde s-au blocat autoritățile române și de ce alte țări nu se grăbesc să treacă la moneda europeană

FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Superliga
18:22
FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Citește mai mult

„A refuzat un nou contract”  Pleacă  Ianis Hagi  de la Rangers? Jurnaliștii scoțieni explică situația fotbalistului român
Stranieri
19:43

Final de infarct!   Buducnost - Rapid 21-21 . Sorina Grozav a marcat de la 7 metri, în ultimele secunde, iar Rapid o va întâlni pe CSM în play-off!
Handbal
18:51
Final de infarct! Buducnost - Rapid 21-21. Sorina Grozav a marcat de la 7 metri, în ultimele secunde, iar Rapid o va întâlni pe CSM în play-off!
Citește mai mult
Final de infarct! Buducnost - Rapid 21-21 . Sorina Grozav a marcat de la 7 metri, în ultimele secunde, iar Rapid o va întâlni pe CSM în play-off!
„Extraordinar”   Filippo Inzaghi , laude pentru Olimpiu Moruțan, la primul gol după revenire: „Este foarte iubit”
Stranieri
18:02
„Extraordinar” Filippo Inzaghi, laude pentru Olimpiu Moruțan, la primul gol după revenire: „Este foarte iubit”
Citește mai mult
„Extraordinar” Filippo Inzaghi , laude pentru Olimpiu Moruțan, la primul gol după revenire: „Este foarte iubit”
Eliza Samara, atât de aproape!  Românca a cucerit  medalia de argint  la Europa Top 16 Cup » A jucat set decisiv în finală
Alte sporturi
16:36

Radu Drăgușin, în pericol Fundașul român ar putea deveni al 4-lea stoper la Tottenham
Stranieri
14:03

Cupa RomânieiCSM Reșița, victorie cu Unirea Alba Iulia în barajul de departajare + Tabloul sferturilor
Cupa Romaniei
15:00

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 40.000 în 48 de ore
Nationala
15:18