- Suporterii lui Rapid au amenajat un loc lângă stadionul Giulești în memoria lui Aaron Boupendza.
- Fostul jucător al giuleștenilor s-a stins din viață în urmă cu două zile, la vârsta de 28 de ani, după ce a căzut de la etajul 11 al unei clădiri din China.
Mai mulți fani ai lui Rapid îi pot aprinde o lumânare fostului atacant, chiar pe scările stadionului Giulești.
Rapid îi aduce un omagiu lui Boupendza
Mai mulți suporteri ai giuleștenilor au pregătit un loc pe scările stadionului, unde oamenii pot aprinde candele în memoria lui Boupendza, alături de câteva fotografii ale acestuia.
În plus, pentru a-l comemora pe Boupendza, Rapid a ales să îmbrace manechinele din dreptul vitrinelor de la fan-shop în tricourile atacantului gabonez.
Înaintea conferinței de presă premergătoare partidei cu U Cluj, Marius Șumudică a fost surprins plângând pe scările magazinului oficial al clubului de la stadionul Giulești.
Ulterior, acesta a ales să nu mai participe la conferință, fiind extrem de marcat de ceea ce s-a întâmplat. Locul său i-a fost luat de Mattias Kait (26 de ani).
De ce a plecat Boupendza de la Rapid
La jumătatea lunii ianuarie, Aaron Boupendza a refuzat să se întoarcă în România după cantonamentul efectuat în Dubai (Emiratele Arabe Unite), pe motiv că nu și-a primit o tranșă de bani, cum ar fi scris în contract.
Mai exact, rapidiștii au fost acuzată că ar fi trebuit să-i vireze suma la jumătatea lunii decembrie, însă nu au făcut acest lucru, iar fotbalistul a răbufnit.
A revenit apoi în România, însă abia după ce și-a primit suma de 100.000 de euro, conform fanatik.ro.
La sosire, porțile i s-au închis total. A fost interzis la antrenamente timp de câteva zile și scos din lotul primei echipe pe termen nelimitat.
Ulterior, a fost primit la pregătire, însă a fost anunțat că nu mai face parte din planurile echipei pentru partea secundă a campionatului.