Accidentat la meciul România vs Irlanda de Nord (de la U21), Dennis Man ar putea absenta trei săptămâni

Dennis Man a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului dintre România și Irlanda de Nord (de la Under 21), iar perioada de absență a acestuia ar putea fi de aproximativ trei săptămâni.

HotNews.roFoto: Hotnews

"A ajuns la Elias, avea o mică fractură de maxilar și a și plecat aseară (n.r. luni). Nu a rămas în spital peste noapte" a declarat, marți, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță.

"Este o mare pierdere pentru noi, deși suntem mândri că Denis și-a sacrificat sănătatea pentru victoria României. Le cerem deseori fotbaliștilor 'să pună capul' în contre. Asta a făcut Denis și are respectul nostru, chiar dacă avem de suferit. Cel mai probabil, Dennis va lipsi în jur de o lună", a spus Narcis Răducan pentru Digi Sport.

Partidele pe care Man le-ar putea rata în tricoul celor de la FCSB:

Chindia Târgoviște (deplasare, Liga 1)

Hermannstadt (deplasare, Liga 1)

U Cluj (Cupa României, optimi)

Sepsi (acasă, Liga 1)

FC Botoșani (deplasare, Liga 1).

CE 2021 U21, preliminarii: România vs Irlanda de Nord 3-0 / Băluță, Mihăilă și Ciobanu au adus trei puncte importante

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
17:56
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29