Adrian Mititelu Jr. a anunțat că vinde U Craiova 1948 - Câte milioane de euro spune că a investit

Adrian Mititelu Jr. a anunțat că vinde U Craiova 1948 - Câte milioane de euro spune că a investit

Înjurat și jignit de galerie, Adrian Mititelu Jr. a anunțat că vinde clubul pe care îl patronează, U Craiova 1948. În plus, acesta susține că, orice s-ar întâmpla la finalul sezonului, familia sa nu va mai investi în echipă.

Foto:

Adrian Mititelu jr, patronul clubului U Craiova 1948, a declarat că s-a săturat ca familia sa să fie batjocorită de suporteri, fiind hotărât să vândă clubul în care susține că s-au investit 36 de milioane de euro în 15 ani.

"E o decizie definitivă şi ireversibilă faptul că o să vindem clubul de fotbal. Oricine, chiar şi Mihai Rotaru sau Lia Olguţa Vasilescu, poate să cumpere acest club. În patru ani am reuşit să facem un lucru unic în România, să-l aducem în Liga I, promovând de la an la an.

Am investit zece milioane de euro în acestă firmă pe care activează FC U Craiova 1948, şase milioane de euro în baza sportivă de la marginea oraşului, care este gata în proporţie de 60 la sută, urmând a mai fi investiţi încă şase milioane în următorii trei ani.

Lumea pe mine mă înjură, toată familia îmi este batjocorită şi jignită şi hulită prin oraş, nu pot să pronunţ ceea ce scrie pe toţi pereţii din oraş, galeria de 16 ani ne termină psihic, pe aceeaşi linie, să renunţăm la echipă şi să vindem, iar în condiţiile în care tatăl meu este la închisoare de 13 luni şi riscă să fie condamnat într-un alt dosar din cauza presiunilor care se fac din lumea fotbalului, a doua oară, am decis că este spre binele nostru să vindem, să respectăm dorinţa lor foarte mare de a vinde acest club.

Nu pot să spun o sumă în momentul de faţă, însă totul va fi convenabil. Să scăpăm de acest blestem care s-a abătut asupra familiei de 16 ani!

Craiova nu merită să se mişte un pai în fotbal. Am dat bani la galerie de-a lungul anilor, să-şi facă coregrafie. Această galerie, care se consideră atât de independentă, trăieşte de patru ani din sponsorizările din partea mea. Ei nu iau banii de la mine direct, iau printr-un interpus foarte bine cunoscut şi care acum mă jigneşte.

Dacă vedeţi ce este în Craiova, zici că am omorât pe cineva. Este ceva incredibil. Şi oricum la aceeaşi concluzie va ajunge şi Mihai Rotaru, pentru că aceeaşi problemă este şi la ei.

După cupe câştigate, după ani de zile în care nu a fost fotbal în oraş. Pe ei îi înjură suporterii şi sunt pe locul 3. În Craiova, dacă câştigi cinci ani la rând campionatul şi în al şaselea termini pe locul 5, te înjură de morţi.

Toată familia a luat această decizie. Am cheltuit 36 de milioane de euro în 15 ani, bani din buzunarul familiei, aruncaţi într-o groapă. În România, nu merită nimeni să aibă fotbal.

Baza sportivă este pe o firmă separată, dar dacă se doreşte, o vând la pachet. Uite, mă înjură lumea pe stradă acum prin maşini, că sunt pe stradă acum.

Ca să vă daţi seama în ce ţară trăiesc eu! Am încercat să-l conving pe tatăl meu în urmă cu mulţi ani, prima dată în 2017, când am pierdut procesul, am încercat în 2018 şi după promovare am încercat, însă el a ţinut-o pe acest drum.

A ajuns şi el la concluzia că... Eu zic că se va găsi cumpărător, iar dacă nu se va găsi vom încerca să terminăm competiţia şi din vară, la revedere, nu ne mai interesează absolut nimic de destinele acestui club", a declarat Adrian Mititelu jr, duminică, la Digi Sport.

U Craiova 1948 a fost învinsă, duminică, scor 2-0, de FC Voluntari, în etapa a XVIII-a a Ligii I. FC U Craiova ocupă locul 14 în clasament, cu 15 puncte acumulate.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58
Două penalty-uri și un roșu Mihai Stoica acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Citește mai mult
Două penalty-uri și un roșu Mihai Stoica acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Citește mai mult
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!

Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri