Adrian Mutu și „momeala” întinsă de CFR Cluj înainte de derby-ul cu Rapid

Tehnicianul celor de la Rapid București, Adi Mutu, a susținut sâmbătă o conferință de presă, în care a prefațat duelul de campionat de duminică seară, când giuleștenii vor înfrunta campioana României, CFR Cluj.

Adrian MutuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Clasată pe locul 2 în acest moment în Superliga României, la un punct peste CFR, Rapidul își va aștepta adversara într-un adevărat infern, pe stadionul pe care nu a cunoscut gustul înfrângerii în acest sezon, Giulești.

Adrian Mutu se așteaptă la un meci dificil împotriva ardelenilor

Chiar dacă la ultima conferință de presă, de după înfrângerea cu Sivasspor, Dan Petrescu (antrenorul CFR-ului) a menționat că își va menaja titularii în meciul de campionat, în scopul prioritizării partidei de joi din UEFA Conference League, cu Ballkani, Adrian Mutu își ține elevii în gardă înaintea confruntării de duminică seară.

Briliantul este de părere că ardelenii au un lot foarte valoros și că meciul în sine va fi unul destul de greu, în ciuda speculațiilor din partea formației oaspete, care nu consideră partida ca fiind una importantă, în situația de față.

„Vom întâlni o echipă experimentată, o echipă obișnuită cu orice fel de presiune. Pentru noi e un meci în care trebuie să fim extrem de concentrați, știm puterea lor de a rezista, maturitatea lor. E o echipă care în ultimii cinci ani știm foarte bine ce au făcut. Va fi un meci în care trebuie să ne autodepășim și trebuie să fim foarte atenți.

La un club de avengura CFR-ului aș evita să spun că vor juca cu ’echipa a doua’. Vom vedea ce echipă va folosi Dan Petrescu. Presiunea este pe ei pentru că sunt campioni, dar și pe noi pentru că jucăm acasă. Încercăm să rămânem în top. Începe returul și se anunță și pentru noi săptămâni grele.

Nu știu dacă să cred ce declară domnul Balaj. Îmi e greu să cred că vor veni doar să facă act de prezență. Din contră, e o declarație care să ne relaxeze pe noi, dar nu se va întâmpla asta, nu suntem nou-veniți în fotbal. Știm că anumite declarații sunt făcute într-un anumit scop.”

CFR, la un pas de calificarea în primăvara Conference League

Chiar dacă a pierdut categoric joi seară în Turcia (0-3), campioana României este în pole position pentru calificarea în optimile de finală ale UEFA Conference League, fiind la mâna ei în duelul cu Ballkani.

Într-un interviu acordat celor de la Sport.ro, Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a explicat cât de importantă este pentru club calificarea în primăvara europeană a competiției.

„E important și campionatul, și Conference League, dar în primul rând ne interesează meciul joi împotriva celor de la Ballkani. În situația în care am avea un rezultat negativ, nu mai avem cum să remontăm. Pe când în campionat mai sunt multe etape și putem să recuperăm din diferență.” - a menționat acesta.

Clasamentul din Superliga României:

1. Farul Constanța 37p (16 meciuri jucate)

2. Rapid București 29p (15 meciuri jucate)

3. CFR Cluj 28p (13 meciuri jucate)

Duelul este transmis duminică seară de la ora 21:00 pe Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 1 și LiveBlog pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
12:48

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate
15:59

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal
15:42

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni
Campionate
11:05

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”
Superliga
10:39

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată
Handbal
12:23

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu
Campionate
13:14

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 
Campionate
13:09