Eforturile lui Adrian Porumboiu de a-l demite pe Lopez Caro se pare ca au dat in cele din urma roade, tehnicianul iberic urmand sa fie inlaturat de la FC Vaslui. "Nu va mai fi pe banca la meciul cu Dacia Chisinau de sambata", a precizat patronul formatiei din Liga 1.
"Mai avem mici lucruri de pus la punct, din punct de vedere procedural, pentru a-l indeparta pe Lopez Caro. Pot sa spun ca nu va mai fi pe banca de la meciul de sambata cu Dacia Chisinau. Eu nu-l inteleg pe acest om cum de se umileste in halul asta, daca si asistentii s-au dezis de el. Daca ar fi facut un roman in Spania ceea ce face el, ar fi fost mazilit in ultimul hal" - Adrian Porumboiu, citat de Mediafax.
"Nu am mai vazut asa ceva, ca o echipa de prima liga sa fie antrenata de un singur om. Pana si Avantul Zapodeni, o echipa judeteana, are doi antrenori. Noi am fost corecti fata de Lopez Caro si i-am propus bani mai multi chiar si decat milionul prevazut in clauza de reziliere a contractului. Dar el este dus tare cu sorcova si cred ca si de raie scapi mai usor", a conchis Porumboiu.
Lopez Caro a condus antrenamentul de joi dimineata al echipei FC Vaslui, cu toate ca le daduse liber jucatorilor pana sambata (nu mai putin de cinci zile consecutive). In lipsa antrenorului iberic, de pregatirea formatiei din Liga 1 s-au ocupat fotbalistii Adailton, Wesley si Pancu.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro