Adversara lui Jaqueline Cristian în finala de la WTA Linz

Alison Riske s-a calificat joi în finala turneului WTA 250 de la Linz, jucătoarea aflată pe locul 73 în ierarhia mondială profitând de abandonul adversarei. Pentru titlu, americanca se va duela cu Jaqueline Cristian.

HotNews.roFoto: Hotnews

După ce a pierdut primul set cu 7-5, Danielle Collins (84 WTA) a fost nevoită să abandoneze, iar meciul s-a încheiat prematur după 55 de minute.

De știut:

  • Jaqueline Cristian, ajunsă pe tabloul principal în postura de "lucky loser", a obținut calificarea în finală în urma retragerii Simonei Halep. Fosta lideră a ierarhiei WTA a anunțat că nu poate juca meciul din semifinale din cauza unor probleme la genunchi.

  • Calificată în finala de la Linz, Jaqueline Cristian înregistrează un salt de 26 de locuri în clasamentul mondial, până pe 74 (cel mai bun loc din carieră). Dacă o va învinge pe Alison Riske (favorită 8), sportiva noastră va urca până pe 61.

WTA Linz are loc în perioada 6-12 noiembrie, se dispută pe hard indoor, are premii totale în valoare de $235.238, iar pe tabloul principal au fost 32 de jucătoare. Face parte din categoria WTA 250.

Ultimele trei câștigătoare ale întrecerii au fost Aryna Sabalenka (2020), Cori Gauff (2019) și Camila Giorgi (2018). Are și România o campioană la Linz: Raluca Olaru, la dublu - ediția din 2014, alături de Anna Tatishvili.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Alibec, certat „Nu ai cum să spui asta!”
Liga 1
11:22
Alibec, certat „Nu ai cum să spui asta!”
Citește mai mult

FCSB - Gloria Buzău „Vor fi vreo 7 modificări” + Un jucător, pus la zid: „Jucăm cu Divizia C?”
Liga 1
09:49

Hagi, furios! 4 penalty-uri cerute de Farul cu Dinamo!
Liga 1
00:05

„Urâm România!”  Sportivă din Ungaria,  jigniri xenofobe  la adresa arbitrului român. Ce sancțiune a primit
Alte sporturi
04.10

Bîrligea, ignorat din nou Prima reacție de la FCSB după decizia lui Mircea Lucescu
Nationala

Ținte pentru Rapid Marius Șumudică e interesat de Drăguș și Ciobotariu: „Îl aștept cu brațele deschise” + „Ni-l dorim”

„Câinii” se contrazicPolitic, nemulțumit de egalul cu Farul: vs. Golubovic: „1-1 e mai bine decât nimic”
Liga 1
00:20

„Mi-e jenă doar să înot”   David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu  aceeași șansă ” 
Înot
04.10
„Mi-e jenă doar să înot” David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu aceeași șansă