Adversare tari pentru Simona Halep la ultimul turneu al anului

Simona Halep va încheia sezonul 2021 cu turneul Africa Cares, competiție ce are printre scopuri combaterea violenței împotriva femeilor. Organizatorii au anunțat programul, iar sportiva din România va da piept cu Venus Williams și Iga Swiatek.

Simona HalepFoto: BARBARA GINDL / AFP / Profimedia

Aflată la finalul unui sezon fără turnee majore cucerite, Simona Halep încheie 2021 în Africa de Sud, la o competiție ce susține combaterea violenței împotriva femeilor.

La Johannesburg, Simona le va înfrunta în cele două zile ale competiției pe Iga Swiatek (9 WTA) și Venus Williams (312 WTA).

În ceea ce privește situația Simonei în clasamentul mondial, cu 2.576 de puncte, jucătoarea din România va încheia sezonul 2021 pe locul 20 al clasamentului WTA. Este cea mai slabă clasare a sportivei noastre începând din 2012 încoace.

În 2012, Halep a încheiat stagiunea pe locul 37. De asemenea, anul 2013 a fost ultimul, până în prezent, în care Simona a fost în afara TOP 10 WTA.

Cele două echipe ale competiției din Africa de Sud:

Echipa A:

Venus Williams

Iga Swiatek

Martina Hingis

Khololwam Montsi

Echipa B:

Simona Halep

Sloane Stephens

Zoe /Isabella Kurger

Dustin Brown

Programul competiției Africa Cares:

*Zilnic vor avea loc trei meciuri: unul de dublu și două de simplu

Sâmbătă, 27 noiembrie:

Swiatek vs Stephens

Kruger/Brown vs Hingis/Montsi

Williams vs Halep

Duminică, 28 noiembrie:

Williams vs Stephens,

Swiatek vs Halep

Williams/Hingis vs Stephens/Kurger.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Citește mai mult

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!

Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri