Africa, ultima frontiera

FIFA si-a fortat limitele si este aproape de implinirea unui vis: sa transforme Africa intr-o piata a fotbalului-industrie, chit ca acest continent negru nu are forta financiara a Europei (unde UEFA Champions League a devenit un brand sufocant), nici a Americii (unde s-a jucat probabil ultimul Mondial spectaculos, in 1994) si nici potenta Asiei (unde s-a jucat in 2002, pe stadioane cu profiluri de OZN).

Suntem in Africa asadar, pregatiti pentru bucuria jocului, printre talhari, hoti si alti exponenti ai criminalitatii ridicate din zona. Suntem intr-o Africa agasata la un moment dat de sistemul de distributie a tichetelor prin internet, lux pe care multi localnici nu si-l pot permite. FIFA nu a intrat in panica: a revenit, pentru gazde, la sistemul de vanzare cu bucata, la ghisee, si anunta ca fix 97,3 la suta din bilete sunt epuizate. E in regula, deci.

Oricum, FIFA nu intra niciodata in panica. Este aparata de cele 350 de milioane de euro pe care le plateste un sponsor pentru "vizibilitate", este protejata de drepturile TV care ating sume indecente si mai este linistita la gandul ca si ultima competitie majora, Olimpiada, a fost declarata un succes, desi fusese gazduita de China, o alta tema divergenta pentru media internationala. S-a jucat in China aceea cosmetizata, nederanjati de China reala, si toate au iesit cum trebuia, se lauda oficialii sportului-industrie.

Marea problema a Olimpiadei din China este ca la nici doi ani de la savarsirea Jocurilor, lumea sportului a ramas cu foarte putine povesti. Doar stralucirea fulgerului Usain Bolt va lumina in istorie editia chineza, ceea ce ridica un semn de intrebare si asupra acestui Mondial african: cate povesti ne va lasa el? E riscant sa pretinzi spectacol, cata vreme turneele finale ne-au obisnuit cu acest joc de sah, obsedat de rezultat, pe care (mai nou) Mourinho l-a transformat intr-un soi de religie.

Cine stie? Poate ca Africa, in inconstienta ei creativa, va reinventa jocul si ne va darui o amintire precum Bella Italia din '82, nastrusniciile lui Diego in '86, transformarea lui Beckenbauer in Kaiser in '90, hora romaneasca de la Los Angeles '94, incoronarea lui Zizou in '98 etc.

Sa fie un Mondial care sa nu depinda de o imagine precum "capul" lui Zidane, aplicat lui Materazzi, "emblema" turneului de acum 4 ani. E oricum nedrept, fata de un jucator care a redefinit numarul 10, intr-un fotbal care simtea ca tocmai il pierduse...

​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro