Alexander Zverev și Felix Auger-Aliassime se vor întâlni în finala turneului ATP de la Koln, după ce au trecut în semifinale de Alejandro Davidovich Fokina, respectiv Roberto Bautista.

Germanul Zverev (7 ATP și principalul favorit) a avut nevoie de o oră și 49 de minute pentru a trece de ibericul Davidovich Fokina (71 ATP), scor 7-5, 7-6(3).
Canadianul Auger-Aliassime (22 ATP, cap de serie nr. 3) a avut parte de un duel mai dificil. Acesta a trecut de Bautista (13 ATP și al doilea favorit al competiției), scor 6-3, 1-6, 6-3, după o oră și 52 de minute de joc.
Zverev și Auger-Aliassime s-au mai întâlnit de două ori în circuitul ATP. Germanul s-a impus de fiecare dată, ultima oară la Beijing, în 2019, scor 6-3, 6-1.
The artistry on this \uD83D\uDE0D@felixtennis | @bett1hulks pic.twitter.com/9hkYEQCr39
— ATP Tour (@atptour) October 17, 2020
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro