Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), Alexandru Hălăucă, a declarat, duminică, la Digi Sport, că naţionala României a intrat în elita hocheiului mondial, după ce a reuşit calificarea în grupa A, al doilea eşalon mondial, informează News.ro.
"Cel puţin la locul 3 ne gândeam, dar băieţii au jucat foarte bine, s-au dăruit, au fost meciuri exemplare şi am ajuns unde am ajuns. După ultimul meci cu Olanda, am primit multe mesaje de la preşedinţi de federaţii care nu se aşteptau la noi, din Germania, Franţa, Ungaria, Marea Britanie. Am intrat cumva în elita hocheiului mondial. Noi am întânit echipe de grupa A, Estonia şi Ucraina. S-a dovedit că potenţial există în România, chiar dacă nu avem patinoar în capitală. Obiectivul următor este de a rămâne în grupa valorică, vom face totul pentru pregătirea băieţilor, acum nu vom mai fi daţi la o parte, acum toate echipele vor veni către noi. Dacă vom avea mai multe patinoare, uşor-uşor vom merge mai sus", a declarat Hălăucă la Digi Sport.
După 15 ani, România s-a calificat în grupa A, al doilea eşalon mondial. Tricolorii au încheiat grupa de la Talinn, din Estonia cu 5 victorii pe linie: 4-3 cu Estonia, 3-2 cu Japonia, 3-2 cu Polonia, 4-1 cu Ucraina şi 3-1 cu Olanda.
Citește și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro