Mijlocasul Alexandru Mitrita a fost imprumutat de Pescara la CSU Craiova, a anuntat, vineri, clubul italian. Mitrita considera ca aceasta mutare nu reprezinta un pas inapoi pentru el, mai ales avand in vedere faptul ca gruparea olteana participa in acest sezon in Liga Europa, informeaza News.ro.
"Sunt fericit ca am revenit acasa. Nu consider ca este un pas inapoi, chiar daca anul trecut am jucat in Serie A. Asta pentru ca, sezonul acesta, voi juca intr-o competitie si mai prestigioasa, Europa League, in tricoul echipei pe care o iubesc nu doar eu, ci si toti ai mei. Ii astept pe toti craiovenii si pe toti oltenii alaturi de noi, pentru ca am convingerea ca, daca ei ne vor impinge de la spate, putem sa reusim un sezon care sa ramana in cartea de istorie a Stiintei si in amintirea suporterilor", a spus Mitrita, conform csuc.ro.
CSU Craiova a incercat sa il aduca la echipa pe Mitrita si in urma cu doi ani, insa atunci FC Viitorul a primit de la Pescara "o oferta senzationala" de 800.000 de euro.
Alexandru Mitrita a jucat pentru Pescara in 37 de partide, a marcat de doua ori si a reusit sase pase de gol.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro