Încă o contestație  GOLAZO.ro a aflat că și  Ana Maria Bărbosu  își cere dreptatea la TAS! + cum a tratat Tribunalul două cazuri similare +10 foto
Ana Maria Bărbosu își cere și ea dreptatea la TAS, după ce a fost deposedată de medalia de bronz. Foto: Imago

Încă o contestație GOLAZO.ro a aflat că și Ana Maria Bărbosu își cere dreptatea la TAS! + cum a tratat Tribunalul două cazuri similare

  • Cristian Jura, președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, declară, pentru GOLAZO.ro, că România a înregistrat două contestații la TAS după finala bizară de la sol.
  • Ana Maria Bărbosu își cere și ea dreptatea la TAS, după ce a fost deposedată de medalia de bronz.
  • COSR și Federația Română de Gimnastică au depus o contestație la TAS în cazul Sabrinei Voinea.
  • Divizia ad-hoc de la Paris a Tribunalului de Arbitraj Sportiv este așteptată să ia o decizie astăzi, 8 august, sau mâine.

Sabrina Voinea a fost penalizată cu o zecime în finala de la sol, pentru o presupusă încălcare în afara covorului.

România așteaptă cu sufletul la gură decizia TAS legată de cazul Sabrinei Voinea. Gimnasta noastră, alături de Comitetul Olimpic Sportiv Român și Federația Română de Gimnastică, a depus o contestație. Dar, surpriza vine de la Ana Maria Bărbosu, care, conform lui Cristian Jura, președinte al Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv și arbitru TAS, care a depus și ea o contestație. Domnul Jura ne-a declarat, în exclusivitate, că Ana vrea revizuirea notei de la dificultate.

„Ar fi o nebunie!” Singura medaliată olimpică a Franței la gimnastică a dialogat cu GOLAZO.ro despre  cazul Sabrinei Voinea
Citește și
„Ar fi o nebunie!” Singura medaliată olimpică a Franței la gimnastică a dialogat cu GOLAZO.ro despre cazul Sabrinei Voinea
Citește mai mult
„Ar fi o nebunie!” Singura medaliată olimpică a Franței la gimnastică a dialogat cu GOLAZO.ro despre cazul Sabrinei Voinea

Bună ziua, domnule Jura. Ce informații ne puteți oferi despre cazul Sabrinei Voinea?

Să știți că sunt două contestații depuse. Una pe nota de la dificultate a Anei Mariei Bărbosu și a doua pe povestea cu călcâiul a Sabrinei Voinea. Eu cred că a doua, cel puțin, va fi destul de clară. Probatoriul este foarte bine întemeiat. Bazat pe filmări, pe fotografii, chestii care sunt greu de combătut.

Nu cred că se știa că Ana Maria a depus și ea o contestație.

Da, vă pot confirma asta.

Credeți în varianta spusă de Sabrina, că arbitrele au prezentat o imagine falsă, luată de la concursul pe echipe sau din calificările de la sol, care arată că a călcat dincolo de linie cu călcâiul?

Eu n-aș spune că s-a pierdut medalia, sincer să fiu. Să așteptăm decizia diviziei ad-hoc de la Paris și vedem atunci e pierdută sau nu medalia. Avem două sportive care se luptă pentru bronzul olimpic. Își caută dreptatea în continuare.

Sabrina Voinea la sol Captură NBC
Sabrina Voinea la sol Captură NBC

Galerie foto (10 imagini)

Sabrina Voinea la sol Captură NBC Sabrina Voinea la sol Captură NBC Sabrina Voinea la sol Captură NBC Sabrina Voinea la sol Captură NBC Sabrina Voinea la sol Captură NBC
+10 Foto
labels.photo-gallery

Știți când ne-am putea aștepta la un deznodământ, la o soluție din partea TAS? (n.r. – Tribunalul de Arbitraj Sportiv).

Această divizie ad-hoc, ce analizează cu celeritate cazurile, și le judecă acolo unde are competența, sunt soluționate pe durata Jocurilor Olimpice. Sunt termene foarte scurte. Practic, din momentul în care decizi să faci o contestație, un apel, sunt 24 de ore. Dar, în funcție de probatoriu, de ceea ce se cere, de complexitate, ar mai putea fi prelungit acest termen cu încă 24 de ore. Însă nu mai departe de ultima zi a Jocurilor Olimpice. Pentru că apoi divizia ad-hoc de la Paris nu mai funcționează, este dizolvată.

Sigur, speculăm, dar care ar putea fi decizia TAS? Există posibilitatea ca una dintre sportivele noastre să primească medalia de bronz?

Dacă ne gândim la precedente, lucrurile pot sta în felul următor. Avem două tipuri de jurisprudență a TAS-ului. Una care ne ajută, mă refer pe noi, ca români. La schi, acum doi ani, la JO de la Beijing, a fost o sportivă, Fanny Smith, care a făcut contestație pentru bronz. A câștigat apelul. În cazul ei, nu i s-a luat bronzul sportivei care urcase pe podium la JO, ci i-a fost acordată una și schioarei din Elveția. Au fost două medalii de bronz.

„Au refăcut fotografia”   Nadia Comăneci  a explicat de ce a ratat Sabrina Voinea medalia de bronz la sol
Citește și
„Au refăcut fotografia” Nadia Comăneci a explicat de ce a ratat Sabrina Voinea medalia de bronz la sol
Citește mai mult
„Au refăcut fotografia” Nadia Comăneci a explicat de ce a ratat Sabrina Voinea medalia de bronz la sol

Credeți că TAS va soluționa aceste cazuri?

Eu așa sper. Dacă nu, atunci sigur Federația Internațională de Gimnastică va avea un cuvânt de spus.

Cazul Fanny Smith

Sportiva elvețiană a terminat cursa de schi cross pe locul al treilea la JO de iarnă de la Beijing 2022. Dar, după cursă, a fost trimisă în afara podiumului, după ce arbitrii au considerat că a încurcat-o, în timpul probei, pe Daniela Maier din Germania. Fanny Smith a mers la TAS pentru a-și face dreptate. Cazul a fost soluționat prin înțelegerea amiabială a părților. Ulterior, Federația Internațională de Schi și Snowboard (FIS) a decis să refacă ierarhia și le-a oferit ambelor sportive medalia de bronz. Comitetul Olimpic Internațional a fost de acord cu hotărârea, așa că, după mai bine de un an, președintele Thomas Bach i-a înmânat medalia. FRG cere același lucru la TAS, acordarea a 3 medalii de bronz. Numai că acest lucru s-ar putea întâmpla doar cu acceptul FIG.

Dar, de asemenea, avem și cazul lui Paul Hamm, de la Atena. Acesta s-a judecat, în condiții extraordinare, după terminarea JO din 2004. Acolo lucrurile sunt cumva similiare cu ceea ce s-a întâmplat acum. A fost contestată tot o notă, cea de la dificultate. Cum e și în cazul Sabrinei Voinea.

Cel care a depus contestația a fost un sportiv sud-coreean (n.r. – Yang Tae-young) care a și câștigat la TAS. El a rămas cu această „victorie”, dar, în schimb, clasamentul și medalia nu au fost schimbate.

Cazul Paul Hamm

Mult mai mediatizat a fost cazul în care a fost implicat și gimnastul din SUA. Paul Hamm a câștigat medalia de aur la individual compus. Pe locul al treilea s-a clasat Yang Tae-young, dar acesta a depus contestație. La bară, trei arbitri i-au notat exercțiul cu 9.9 ca grad de dificultate, nu cu 10, așa cum era corect. Cu acea zecime în plus, sud-coreeanul ar fi devenit el campion olimpic.

Cei 3 arbitri au fost suspendați de Federația Internațională de Gimnastică. Americanii au spus că nu este normal ca rezultatele să fie schimbate post-competiție, iar acest lucru, chiar dacă a fost demonstrat că Yang Tae-young a fost nedreptățit, s-a întâmplat. Paul Hamm a rămas cu titlul, și medalia, olimpic. Tribunalul de Arbitraj Sportiv, chiar dacă a admis nedreptatea făcută sud-coreeanului, și-a motivat decizia astfel: „Noțiunea esențială a competiției este că se desfășoară după reguli ce decid învinșii și învingătorii pe arenele sportive, nu într-o sală de judecată”.

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54
Dinamo nu renunță la Musi „Câinii” forțează transferul jucătorului de la FCSB
Citește mai mult
Dinamo nu renunță la Musi „Câinii” forțează transferul  jucătorului de la FCSB
Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Citește mai mult
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită. Formează și antrenori
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!