- Fanii dinamoviști spun că transferurile făcute pentru noul sezon nu sunt suficiente, iar administratorul special Andrei Nicolescu a explicat de ce noile achiziții întârzie să apară
- Oficialul clubului a afirmat recent că Dinamo vrea să mai transfere cel puțin 4-5 jucători
Cu doar o săptămână înainte de meciul cu CFR Cluj din prima etapă a sezonului 2024/25 de Liga 1, roș-albii mai au nevoie de dubluri pe cel puțin 3 posturi.
Nicolescu: „Cel mai important este să găsim ceea ce ne trebuie nouă acum”
Nicolescu a făcut apel la răbdare și a explicat că Dinamo nu trebuie să transfere doar „pentru a mai bifa încă un transfer”.
„Sunt nenumărate discuții, câteodată lucrurile nu ies. Știm foarte clar că ne trebuie repede 2-3 dubluri, căutăm ca să acoperim aceste eventuale deficiențe.
E și greu de dat o explicație, din punct de vedere tehnic n-am cum să vă spun că am negociat cu cineva, după ce a fost de acord s-a răzgândit și alte chestii. Nu are rost să intru în detalii pentru că nu ne fac bine nici nouă, nici nimănui.
Încercăm să găsim cât mai repede soluțiile potrivite pentru că cel mai important este să găsim ceea ce ne trebuie nouă acum, așa cum a spus și el (n.r. antrenorul Zeljko Kopic).
Nu neapărat să transferăm pentru a mai bifa încă un transfer”, a afirmat Andrei Nicolescu, la emisiunea Totul pentru Dinamo.
- Nicolescu a declarat recent că Dinamo mai are nevoie de un atacant, un mijlocaș central și doi fundași (unul central și unul dreapta).
Dinamo a jucat două amicale în România, în cantonamentul de la Brașov: 8-0 cu Zărnești și 1-1 cu Unirea Slobozia.
„Câinii” au disputat alte trei meciuri de pregătire în Slovenia: 4-3 cu NK Domzale, 2-1 cu NK Bistrica și 0-2 cu FC Kryvbas.
Transferuri la Dinamo
- Prelungiri contractuale: Politic (2027), Patriche (2025)
- Sosiri: Licsandru (mijlocaș, 21 de ani), Roșca (portar, 21), Boateng (fundaș, 27), Caragea (atacant, 19), Cîrjan (mijlocaș, 21), Opruț (fundaș, 26), Pașcalău (fundaș, 20), Rotund (atacant, 19 ani)
- Revenire: Florescu (extremă, 22 de ani)
- Plecări: Velkovski, Iglesias, Railean, N. Roșu, R. Grigore, Pavicic, Gregorio, Ie, Began, Bena, Ilic, Moura, Giafer, Borcea, Oncescu, Ionescu.
Dinamo, program complicat în noul sezon din Liga 1
Dinamo a reușit să se salveze in extremis de la retrogradare la finalul sezonului trecut, după victoria la barajul de menținere / promovare cu Csikszereda (2-0 la general).
Vara va fi plină de meciuri grele pentru „câini”, care vor trebui să le înfrunte încă din start pe CFR Cluj, Sepsi, Rapid sau Craiova.
- Etapa I: CFR Cluj - Dinamo (14 iulie, 19:00)
- Etapa II: Dinamo - Petrolul (21 iulie, 21:30)
- Etapa III: Sepsi - Dinamo (27 iulie)
- Etapa IV: Dinamo - Gloria Buzău (3 august)
- Etapa V: Poli Iași - Dinamo (10 august)
- Etapa VI: Rapid - Dinamo (17 august)
- Etapa VII: Dinamo - U Craiova (24 august)
- Etapa VIII: U Cluj - Dinamo (31 august)