Andy Murray revine în circuit la turneul de la Queen's, în proba de dublu

Tenismanul britanic Andy Murray, operat la şold în luna ianuarie, îşi va face revenirea în competiţie cu ocazia turneului de la Queen's, unde va evolua în proba de dublu, au anunţat organizatorii competiţiei londoneze pe iarbă, citaţi de AFP.

Andy MurrayFoto: ausopen.com

Câştigătorul a trei trofee de Grand Slam, Murray s-a temut că va fi nevoit să pună capăt carierei sale după noua intervenţie chirurgicală la care a fost supus la începutul acestui an, scrie Agerpres.

Însă britanicul, în vârstă de 32 ani, care nu a mai jucat de la Openul Australiei, din luna ianuarie, se simte tot mai bine şi nu mai acuză dureri, aşa că a decis să îşi amâne retragerea.

"Suntem încântaţi să confirmăm că Andy Murray are intenţia să revină să joace la dublu la Queen's, între 17 şi 23 iunie", au precizat organizatorii pe Twitter.

Murray, aflat în acest moment pe locul 213 în clasamentul mondial la simpu, urmează să facă pereche cu spaniolul Feliciano Lopez.

"Sunt entuziasmat de ideea de a reveni pe teren pentru prima oară după operaţie. Queen's a fost mereu special pentru mine şi este locul ideal pentru a-mi face revenirea", a precizat jucătorul originar din Glasgow.

Fost număr unu mondial, Andy Murray a câştigat de cinci ori în cariera sa turneul de la Queen's, la simplu.

"Nu sunt încă pregătit să revin la simplu, însă nu mai am dureri de câteva luni. Am făcut mari progrese la antrenamente şi este următoarea etapă pentru mine în vederea revenirii în circuit", a adăugat el.

Campionul britanic a anunţat recent că speră să poată juca la dublu la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, în luna iulie.

Andy Murray speră să calce pe urmele americanului Bob Bryan, care a efectuat o operaţie similară la şold, în vara anului trecut, reuşind o revenire convingătoare în circuit.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Superliga
09:32

Citește mai mult

Radu Drăgușin, în pericol Fundașul român ar putea deveni al 4-lea stoper la Tottenham
Stranieri
14:03

Cupa RomânieiCSM Reșița, victorie cu Unirea Alba Iulia în barajul de departajare + Tabloul sferturilor
Cupa Romaniei
15:00

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 40.000 în 48 de ore
Nationala
15:18

Bilete FCSB - Dinamo Fanii vor lupta cu frigul pentru a asista la derby-ul din Superliga » Câte tichete au fost vândute
Superliga
14:55

Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Opinii
13:27
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Citește mai mult
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
S-a săturatAntrenorul lui AC Milan și-a criticat dur elevii după înfrângerea cu Torino: „Goluri ridicole și greșeli de circ”
Campionate
12:00

Amărăciunea lui LucescuAntrenorul lui PAOK acceptă că e un an rău: „Poate fi un sezon fără nimic”. Urmează alt joc decisiv
Campionate
15:24