Şapte dintre cele zece echipe participante la Campionatul Mondial de Formula 1 s-au unit pentru a concepe şi produce într-un timp cât mai scurt dispozitive medicale, care să fie folosite în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, informează L'Equipe.
Regrupate sub numele "Project Pitlane", team-urile Aston Martin, Racing Point, Haas, McLaren, Mercedes, Renault şi Williams, toate cu sediul în Marea Britanie, au răspuns prin această iniţiativă apelului făcut de guvernul de la Londra pentru fabricarea şi livrarea de ventilatoare medicale pentru respiraţia asistată.
Cele şapte echipe se vor concentra pe conceperea şi producerea unui prototip de ventilator medical, precum şi pe efectuarea tuturor testelor necesare, pentru ca acesta să fie autorizat într-un timp record, înainte de a intra imediat în producţie şi a răspunde astfel nevoilor sanitare, potrivit anunțului postat pe site-ul oficial al Formulei 1.
Peste 14.500 de persoane au fost infectate cu Covid-19 în Marea Britanie, printre acestea aflându-se şi premierul Boris Johnson, fiind înregistrate totodată 759 de decese, scrie Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro