BONUS MAI MARE Antrenorul României la canotaj ia mai mulți bani din prime decât antrenorul Spaniei la fotbal

• Lipă ne-a întors în anii în care ștatul de plată era pentru unii, iar banii erau și pentru alții.
• Dar dezbaterea e necesară: “E rezonabil sau e risipă să plătim o medalie la JO cu 3,8 milioane de euro, iar antrenorul coordonator să ia un bonus de 476.000 euro?”

E normal să ne întrebăm, mai ales când e vorba despre banul public, dacă o medalie la Jocurile Olimpice ne costă mult sau puțin. Prilejul e lângă noi. Discuția despre sumele pe care Federația de Canotaj le-a solicitat drept premieri pentru performanțele de la Jocurile Olimpice e importantă.

Cătălin Tolontan scrie astăzi în editorialul său, cu anumite lucruri susținute acolo nu sunt de acord, despre comparația România versus alte state, în privința rezultatelor de la canotaj.

Da, am fost peste Noua Zeelandă, Germania, SUA. Am fost și a treia națiune în topul acestui sport, însă admitem din start că în numele performanței cheltuim sau decontăm oricât? 

Dacă răspunsul e da, atunci n-ar mai trebui să ne intereseze nici cât costă un stadion sau un kilometru de autostradă. Pe principiul: dacă s-au făcut bine, e o realizare, mai contează și cât s-a cheltuit?

Ciclu olimpic: 10,2 milioane buget + 8,75 milioane premii

De fapt, cât ne-au costat medaliile? Știu că cel mai ușor e să numeri banii altora, dar când analizăm banii Federației de Canotaj, nu le numărăm banii sportivilor, ai antrenorilor sau ai personalului administrativ, ci ne interesăm chiar de banii noștri, ai tuturor contribuabililor. 

Câți bani a cheltuit Federația de Canotaj în acest ciclu olimpic de 4 ani inclusiv cu premierile solicitate? Cifrele sunt publice. În primul rând, banii alocați de MTS (ANS) către federație:

• Anul 2021: 2.300.000 de euro
• 2022: 3.000.000
• 2023: 2.850.000
• 2024: 2.050.000
• TOTAL 10.200.000

Aici adăugăm cei 8.750.000 de euro, pe care Federația de Canotaj i-a solicitat în mod oficial, în referatul adresat COSR, pentru premierile performanțelor obținute la JO de la Paris 2024. Rezultă un total de aproape 19 milioane de euro. 

România a obținut la Paris 5 medalii: două de aur și trei de argint. Rezultă o medie de aproape 3,8 milioane de euro pentru fiecare medalie în parte. Iar antrenorul coordonator al lotului, italianul Antonio Colamonici urmează să încaseze o primă de 476.000 de euro!

E rezonabil? 

Câteva repere ne ajută.

1. În 2018, fostul antrenor coordonator de la loturile de canotaj, Mircea Roman, spunea că va renunța la post din cauza faptului că e foarte prost plătit: salariu de 1.371 lei pe lună. Și, în cele din urmă, a renunțat. În locul său a venit Colamonici, care e pe ștatul de plată cu un bonus de aproape o jumătate de milion de euro pentru rezultatele de la Paris!
2. În urmă cu 3 ani, după participarea cu rezultate, de asemenea, foarte bune ale canotajului la JO de la Tokyo, câțiva sportivi din lotul național mi-au dezvăluit, așteptând să intre în direct într-un studio TV, că beneficiază de condiții de top. De la baza de antrenament, la bărcile și echipamentul din sala de forță, de la vâsle, rame și medicație, până la hoteluri și toate anexele în cazările din stagiile efectuate. “Nu e nici o diferență între ce avem noi și ce au olandezii, britanicii, nemții, americanii, new-zeelandezii”, au susținut ei.

Comparația antrenorul României de la canotaj versus Luis de la Fuente

Vrei antrenor de top? Atunci accepți și salariu de top, fiindcă o medie salarială de sub 300 de euro, cum câștiga Mircea Roman, e bătaie de joc, nu remunerație pentru o federație care vrea medalii la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice. 

Da, actualul antrenor încasează mai mulți bani decât a fost prima selecționerului Spaniei pentru câștigarea EURO 2024, Luis de la Fuente, care s-a ales cu 415.000 de euro, însă, italianul care ne pregătește sportivii are parte de sume imense după ce a performat la nivel maxim, altfel ar fi rulat pe un contract care moare din start dacă intră într-o comparație cu salariul lui Luis de la Fuente.

Vrem condiții de top, așa cum susțin canotorii că au?Atunci e nevoie de bani, iar singura sursă de venit a Federației de Canotaj sunt banii încasați de la Guvern. Ceea ce s-a și întâmplat, federația condusă de Elisabeta Lipă fiind mereu prima în ultimii ani în privința modului în care MTS și ANS au direcționat bugetele. 

Comparația ”Canotaj versus handbal”, finanțat tot de stat

Și ajungem de unde am plecat. Statul a cheltuit aproape 4 milioane de euro pentru fiecare medalie de la JO, obținută de canotaj. Poate că e mult, dacă ne raportăm la un sport care nu se practică la nivel masiv în România, așa cum e cazul handbalului sau baschetului. 

Dar parcă e și rezonabil dacă parcurgem bugetele câtorva echipe de handbal, finanțate mai mult decât masiv din bani publici și care în ultimii mulți ani n-au reușit nimic respectabil când au ieșit să joace pe plan internațional.

De exemplu, Dinamo, club care a cheltuit cam tot atâția bani cât a făcut-o și Federația de Canotaj în ultimii 4-5 ani și care n-a ajuns nici măcar o dată să dispute Final Four-ul Champions League, darămite să câștige trofeu/medalie pe plan extern.

4 milioane de euro o medalie nu e puțin. Această sumă ne spune ceva cert: România are bani să susțină sportul. Și o și face, în ciuda celor care se plâng zi de zi, inclusiv din mediul privat, dar care în tot acest timp își angajează sportivii pe Contracte de Activitate Sportivă, unde taxele sunt infinit mai mici decât cele aferente contractelor de muncă. 

Nu de polemici ducem lipsă, ci de oameni responsabili

Problema nu e lipsa banilor, ci lipsa oamenilor responsabili în a cheltui acești bani. Nu se poate ca un șef de minister, care e și vicepreședinte COSR și candidează pentru un post de deputat, să declare public că 324.000 de euro erau pe numele secretarului general și al contabilei, însă respectivii urmau să-i împartă ulterior celor 50-60 de persoane din Federația de Canotaj.

O asemenea enormitate rostită de Elisabeta Lipă nici măcar nu mai deschide dezbateri, ci ar trebui să deschidă investigații ale procurorilor.

De fapt, aceasta e problema pe care România a avut-o și continuă să o aibă: până la analizele cu adevărat importante, dacă e mult să coste o medalie 4 milioane de euro, dacă ne asumăm în numele unui program că putem să ne permitem chiar și mai multe milioane, până la toate acestea ne lovește câte o afirmație ca cea rostită de Lipă. Și realizăm că, de fapt, noi încă n-am trecut de faza de unii semnează pentru bani, alții primesc.