Victor Sanchez, antrenorul echipei Malaga, a fost demis de club, sâmbătă, după ce a fost publicată o înregistrare video cu conţinut sexual explicit în care apare, informează marca.com.
"Malaga CF a decis să încheie contractul lui Victor Sanchez del Amo cu efect imediat, la 11 ianuarie. MCF a făcut toate eforturile pentru a rezolva situaţia existentă într-o manieră prietenească, prin negocieri intense cu Victor Sanchez del Amo. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor continue ale clubului, ajungerea la o despărţire pritenoasă nu a fost posibilă. În aceste condiţii, Malaga a decis să-l demită pe Victor Sanchez del Amo din motive disciplinare, în conformitate cu regulamentul în vigoare. MCF a luat această decizie din cauza prejudiciului grav adus instituţiei prin recentele evenimente non-sportive, cu scopul de a reduce la minimum impactul asupra echipei şi întregii organizaţii", a precizat gruparea din liga a doua spaniolă.
Victor Sanchez fusese suspendat, marţi, după publicarea pe reţelele de socializare a unei înregistrări video în care apare dezbrăcat.
Antrenorul a susţinut că este victima unui şantaj.
"Vreau să vă informez că sunt subiectul unei infracţiuni împotriva intimităţii mele cu hărţuire şi extorcare. Problema este în mâinile poliţiei şi eu le urmez instrucţiunile. Distribuirea fără acord a conţinutului intim al fiecărei persoane, fie prin intermediul reţelelor de socializare, fie prin mesaje sau prin altă cale, este de asemenea o infracţiune. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi susţinere", a precizat Sanchez, pe Twitter.
În vârstă de 45 de ani, Victor Sanchez, fost jucător la Real Madrid, a mai antrenat echipe ca Deportivo La Coruna, Betis Sevilla şi Olympiacos Pireu.
Gruparea Malaga este clasată pe locul 16 din 22 de echipe în liga a doua spaniolă.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro