Arbitrele Bonaventura, despre decizia care a stabilit campioana mondială la handbal feminin: "Nu am avut niciun dubiu"

​Arbitrele gemene franceze Charlotte şi Julie Bonaventura au afirmat că nu au avut niciun dubiu când au luat decizia care a stabilit campioana mondială la handbal feminin, în ultimele şase secunde ale finale dintre Olanda şi Spania, potrivit News.ro.

Logo CM de handbal feminin 2019Foto: japanhandball2019.com

"Rolul nostru este de a aplica regulamentul. În momentul în care am luat decizia, nu am avut nicio îndoială. Am fost chiar lângă acţiune şi am avut un bun câmp vizual. În momentul blocajului, mingea nu a părăsit în întregime suprafaţa careului. S-a întâmplat în ultimele 30 de secunde, aşa că această situaţie a antrenat un cartonaş roşu şi o lovitură de la 7 metri. Arbitrele de rezervă au observat acelaşi lucru, ne-au confirmat după meci.

În astfel momente ale jocului, trebuie să ai suficientă prospeţime psihică pentru a analiza situaţia şi a decide cu calm. Este posibil să fie pusă la îndoială (n.r. - decizia), dar nu a fost nevoie de nicio inregistrare video la acest campionat mondial.

Decizia a fost logică şi nu a justificat o declaraţie oficială a IHF. Spaniolul Ramon Gallego, şeful arbitrilor IHF, a explicat-o într-un interviu, duminică seară. La acest campionat mondial, înainte de finală, nu a existat nicio situaţie în ultimele 30 de secunde, iar acest lucru dovedeşte că viaţa unui arbitru nu este floare la ureche. Îi face pe oameni să vorbească şi arată, dacă ar mai fi fost necesar, că arbitrajul nu este simplu. Trebuie să ştii regulile în toată fineţea lor", a declarat Julie, pentru site-ul Federaţiei Franceze de Handbal.

Naţionala de handbal feminin a Olandei a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatul Mondial din Japonia, după ce a învins, în finala competiţiei, reprezentativa Spaniei, cu scorul de 30-29 (16-13).

Olandezele s-au impus după o lovitură de la şapte metri fructificată cu şase secunde înainte de final. La scorul de 29-29, Barbosa a ratat atacul Spaniei, iar Ainhoa Hernandez Serradora a blocat intenţionat mingea pe care portarul Olandei încerca să o trimită pe contraatac. Arbitrele Bonaventura au considerat că mingea se afla în semicerc în momentul în care sportiva spaniolă a blocat-o, impiedicând astfel acţiunea adversarelor, şi au dictat lovitură de la şapte metri pentru olandeze şi cartonaş roşu jucătoarei iberice. Lois Abbingh, fostă jucătoare la HCM Baia Mare, a marcat golul victoriei.

La această ediţie a CM, gemenele Bonaventura au condus nouă partide.

Citește și: Olanda, campioana mondială la handbal feminin (30-29 vs Spania) / Lois Abbingh aduce batavelor primul titlu, după un final dramatic

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 