- Săptămâna trecută, CCA a organizat concurs de promovare la Liga 2 și Liga 3, la care au participat 259 de centrali și asistenți
- La testarea teoretică, sub 5% dintre participanți au reușit să ia nota 10, întrebările fiind grilă.
La începutul lunii octombrie, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat un concurs de promovare pentru „centralii” și asistenții care doreau să acceadă în Liga 2 și Liga 3.
Participanții au fost nevoiți să susțină probe fizice și teoretice. Cele fizice au constat în Testul Cooper, pentru nota maximă era nevoie de cel puțin 3.300 metri parcurși în 12 minute, dar și proba scurtă, de 40 de metri, care trebuia parcursă în 5 secunde pentru nota 10.
La testul teroretic, fiecare a primit 20 de întrebări grilă, în care trebuia să bifeze unul dintre răspunsurile deja indicate de CCA.
GOLAZO.ro a făcut o selecție printre întrebările pe care Vassaras și colaboratorii săi le-au ales pentru a testa arbitrii și prezintă astăzi câteva dintre cele care par cele mai dificile, dar și dintre cele care conțin situații inedite, care se întâmplă extrem de rar într-un meci de fotbal.
Dintre toți concurenții, doar 12 au reușit să ia nota 10 la teorie.
Cele mai dificile întrebări
1. Un jucător se află în poziție de ofsaid când un coechipier joacă mingea. În ce moment exact este judecată poziția jucătorului pentru ofsaid?
- Când mingea atinge piciorul coechipierului
- Când mingea părăsește piciorul coechipierului (Răspuns corect)
- Când jucătorul aflat în poziție de ofsaid primește mingea
- Când arbitrul asistent ridică fanionul
2. Un fundaș faulteaza un atacant și împiedică echipa adversă să aibă o oportunitate evidentă de a marca un gol. Care este decizia corectă dacă piciorul apărătorului intră în contact cu corpul adversarului în afara suprafeței de pedeapsă, dar piciorul atacantului se află deja în suprafața de pedeapsă?
- Acordă o lovitură liberă directă din locul în care piciorul apărătorului a intrat în contact cu adversarul și cartonaș roșu apărătorului. (Răspuns corect)
- Se acordă penalty pentru că se consideră că apărătorul era în interiorul suprafaței de pedeapsă și cartonas roșu aparatorului
- Se acordă penalty pentru că se consideră că apărătorul era în interiorul suprafaței de pedeapsă și cartonas galben apărătorului.
3. Un atacant și mai mulți apărători intră în suprafața de pedeapsă înainte de executarea unei lovituri de pedeapsă. Portarul respinge în mod corect mingea care ajunge la atacantul ce a intrat neregulamentar în suprafața de pedeapsă. Care este decizia corectă, știind ca toți apărătorii ce au intrat înainte de executare nu au avut impact în executarea loviturii.
- Oprește jocul și dispune repetarea loviturii de pedeapsă
- Oprește jocul și acordă LLI în favoarea echipei în apărare (Răspuns corect)
- Oprește jocul, acordă LLI echipei în aparare și CG atacantului
- Oprește jocul și acordă minge de arbitru portarului
4. Un apărător în mod accidental atinge mingea cu mâna/brațul în interiorul propriei suprafețe de pedeapsă și oprește astfel un atac promițător al adversarilor. Apărătorul nu își mișcă brațul spre minge, dar mîna/brațul i-a făcut corpul nenatural mai mare. Care este decizia corectă?
- Penalty (Răspuns corerct)
- Penalty și cartonas galben pentru oprirea unui atac promițător
- Lasă jocul să continue pentru că mâna este atinsă accidental și fără ca mâna să se
5. La o lovitura de pedeapsă, un apărător și un atacant pătrund în suprafața de pedeapsă înainte ca mingea să fie în joc. Portarul apără lovitura de pedeapsă și mingea revine în terenul de joc, cei doi jucători care au pătruns în suprafața de pedeapsă nu intră în disputa pentru minge, dar, din greșeală, apărătorul trimite mingea în proprie poarta. Care este decizia corectă?
- Acordă golul. (Răspuns corect)
- LLD în favoarea echipei în apărare
- Lovitura de pedeapsă se repetă.
- LLI în favoarea echipei în aparare.
6. Mingea fiind în joc se află pe linia suprafeței careului de 16 metri, cea paralelă cu linia de poartă. Portarul o prinde cu mâinile așa că sunt două contacte (mâini și minge). Mingea este atinsă cu mâna stângă în interiorul suprafeței de pedeapsă. Contactul mingii cu dreapta este în afara suprafeței de pedeapsă. Există abatere?
- Nu. Liniile aparțin zonelor pentru pe care le delimitează. Mingea este pe linia suprafeței de pedeapsă. Așa că jocul continua, nu există abatere.
- Da. O lovitură liberă directă este acordată echipei adverse în afara suprafeței de pedeapsă. (Răspuns corect)
- Da. O lovitură liberă directă este acordată echipei adverse în afara suprafeței de pedeapsă. Portarul va fi avertizat.
7. Aflată în atac, echipa A marchează un gol prin numărul 5, care își scoate imediat tricoul pentru a se bucura. Înainte de a valida golul, arbitrul constată că jucătorul fusese trimis de către el în afara terenului pentru a-și pune echipamentul în ordine, dar el a revenit pe teren fără permisiunea sa. Ce decizie va lua?
- Nu validează golul; avertisment (CG) marcatorului; LLI pentru echipa în apărare.
- Nu validează golul; arată două avertismente (CG) marcatorului, apoi îl elimină (CR); LLD echipei în apărare. (Răspuns corect)
- Acordă golul; avertisment (cg) marcatorului; lovitură de începere.
8. După executarea unei lovituri de colț, mingea lovește un stâlp al porții și revine în joc spre executant. Încercând să joace mingea, pe care nu o atinge, un apărător îl împiedică neglijent în suprafața de pedeapsă. Executantul se ridică însă rapid, preia mingea și o trimite în poartă. Ce decizie trebuie să ia arbitrul?
- Acordă gol.
- Acordă LLI în favoarea echipei în apărare.
- Acordă lovitură de pedeapsă și avertisment apărătorului.
- Acordă lovitură de pedeapsă. (Răspuns corect)
9. Se execută lovituri de departajare. Înaintea celei de-a treia lovituri, portarul echipei B înjură un spectator, care l-a provocat tot meciul. Care va fi decizia arbitrului?
- Eliminare; permite înlocuirea sa cu portarul de rezervă, dacă echipa B nu a efectuat toate înlocuirile.
- Deoarece loviturile de departajare nu fac parte din joc, portarul nu poate fi sancționat disciplinar; situația va fi menționată în raportul arbitrului.
- Eliminare; echipa B va desemna un nou portar dintre ceilalți coechipieri aflați pe terenul de joc. (Răspuns corect)
Întrebări care se referă la situații inedite din timpul unui meci
1. În minutul 90+8 este executată corect o lovitură de pedeapsă. Este ultima fază a jocului. După ce parcurge 5 metri, și înainte să fie atinsă de un alt jucător, mingea se sparge. Ce trebuie să facă arbitrul dacă mingea este prinsă de portarul aflat pe linia porții?
- Oprește jocul; dispune înlocuirea mingii cu una regulamentară; repetă lovitura de pedeapsă (Răspuns corect)
- Oprește jocul; dispune înlocuirea mingii cu una regulamentară; reia jocul cu o minge de arbitru.
- Oprește jocul; dispune înlocuirea mingii cu una regulamentară; fiind ultimafaza a jocului fluieră finalul jocului.
- Fiind ultima faza a jocului, se consideră că lovitura este executată, iar arbitrul fluieră finalul jocului.
2. La verificarea echipamentului de către oficialii de meci, se constată că un portar nu vrea să poarte mănuși. Oficialii de meci vor:
- Permite începerea jocului (Răspuns corect)
- Dacă echipa e formată din maxim 7 jucători, nu va permite începerea jocului
- Acordă echipei 3 minute pentru ca portarul să-și pună mănuși, altfel nu începe jocul
- Solicită căpitanului ca portarul să-și pună mănuși, altfel nu începe jocul
3. Conform Legilor Jocului, în cazul în care unul dintre portari folosește șapca, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Să fie de culoare neagră.
- Să fie de aceeași culoare ca tricoul.
- Să fie de culoare neagră sau de aceeași culoare ca tricoul.
- Nici un răspuns nu este corect. (Răspuns corect)
4. Înainte de începerea jocului, unul dintre arbitrii asistenți constată că 2 jucători ai echipei B poartă colanți termici de aceeași culoare ca cea principală a șortului, iar 2 de aceeași culoare ca partea cea mai de jos a șortului. Jucătorii respectivi pot participa la joc în aceste condiții?
- Nu. Colanții celor 4 jucători trebuie să aibă aceeași culoare (una dintre cele două). (Răspuns corect)
- Nu. Colanții trebuie să fie de aceeași culoare ca cea principală a șortului.
- Nu. Colanții trebuie să fie de aceeași culoare ca partea cea mai de jos a șortului.
- Da. Conform Legilor Jocului, colanții termici trebuie să fie de aceeași culoare ca cea principală a șortului sau partea cea mai de jos a șortului.
5. Echipa în apărare joacă în 7 jucători de câmp. În timp ce adversarii dețin posesia mingii, unul dintre apărători fuge la vestiare. Arbitrul:
- Oprește jocul și acorda 3 minute pentru ca jucătorul să revină pe teren.
- Poate lăsa jocul să continue, dar la prima oprire nu va continua dacă echipa nu are minimum 7 jucători. (Răspuns corect)
- Nici un răspuns nu este corect