Conducerea si echipa Stelei sunt alaturi de patronul George Becali. Clubul Steaua a sustinut o conferinta de presa in cursul zilei de vineri, la care au participat Valeriu Argaseala, Marius Lacatus si Patre Marin. Cei trei au declarat ca, in ciuda retinerii patronului Becali, echipa nu are probleme si e mai unita ca niciodata. "Cred ca e o lovitura de imagine adresata lui Gigi Becali", a declarat veteranul stelist, Petre Marin.
"Nu ne-ar fi facut placere sa avem aceasta conferinta de presa, dar este normal ca in momente ca acestea, noi, cei care lucram la club sa transmitem un semnal in legatura cu situatia de la echipa pentru a nu se face speculatii. In aceasta situatie, infractorii sunt liberi, iar pagubasul retinut. Patronul a facut recurs si cu datele pe care le detine, recursul va fi sustinut de avocatii dansului in asa fel incat va avea castig de cauza si va fi liber. Nu este normal sa inceapa zvonuri legate de club cum ca acesta va avea de suferit si ca activitatea nu va continua. Este adevarat ca e un soc! Aceasta retinere s-a facut cu scopul de a facilita unuia sau altuia sa cumpere clubul Steaua. In aceasta 2-3 zile, pana iese patronul, o sa ne facem treaba cum stim. Sper ca echipa va avea rezultate bune pentru a arata solidaritatea fata de patronul nostru. Situatia economica a clubului nu are de suferit, merge normal. Suntem alaturi de patron, il sustinem", a declarat Valeriu Argaseala in cadrul conferintei de prea.
Lacatus e cu gandul la patronul Becali, dar si la meciul de sambata din campionat: "Incercam sa scoatem maximum de la fiecare meci, dar nu e usor. Noi vrem prin evolutiile noastre sa aducem un zambet pe fata patronului. Sper sa obtinem maine un rezultat favorabil, si in urmatoarele meciuri sa ne atingem obiectivu. Sper ca acest lucru sa ne intareasca si sa ne faca mai putrenici. Nu este normal ca un cetatean al acestei tari sa fie arestat si infractorii sa fie liberi. Sunt sigur ca Steaua poate sa ajunga pe podium.
Echipa vrea sa castige meciul impotriva Gloriei Bistrita pentru a-i arata lui Becali ca jucatorii sunt solidari. "Suntem afectati de ceea ce se intampla cu patronul nostru. Noi trebuie sa ne facem datoria si prin atitudinea noastra la meciul de maine sa ii aratam ca suntem alaturi de el. In astfel de momente te aduni, suntem mult mai uniti. Cred ca e o lovitura de imagine adresata lui Gigi Becali", a mentionat Petre Marin.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro