Sportivele Petronela Borha şi Elena Meroniac au câştigat medalia de argint în proba de kaiac dublu pe distanţa de 500 de metri de la Campionatele Europene de kaiac-canoe ce se desfăşoară la Racice (Cehia), informeaza Mediafax.
Echipajul României a fost devansat de Polonia, locul trei revenind Serbiei.
Tot duminică, în proba de kaiac-4 pe distanţa de 1000 de metri, echipajul României, format din Daniel Burciu, Petruş Gavrilă, Anton Mihai şi Cătălin Turceag s-a clasat pe locul opt.
Sâmbătă, Petronela Borha şi Elena Meroniac au câştigat medalia de aur în proba de kaiac dublu 1000 metri, iar Florentina Caminescu a obţinut medalia de argint în proba de kaiac simplu 1000 metri.
Tot sâmbătă, echipajul format din Leonid Carp, Petre Condrat, Iosif Chirilă şi Ştefan Strat a câştigat medalia de argint în proba de canoe 4 pe distanţa de 1000 de metri.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro