Ruth Jebet (Bahrain), campioana olimpică în proba de 3.000 m obstacole, a fost suspendată patru ani după ce a fost depistată pozitiv la substanţa EPO, a anunţat Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU), potrivit AFP.
Jebet era suspendată provizoriu din 2018 şi nu-şi va putea apăra titlul la Jocurile Olimpice de la Tokyo (24 iulie - 9 august), însă ea poate ataca decizia cu apel.
Ruth Jebet, născută în Kenya dar concurând pentru Bahrain, a câştigat titlul olimpic în 2016 la 3.000 m obstacole la JO de la Rio de Janeiro, iar apoi a stabilit un nou record mondial al probei (8:52.78) la Paris.
Ea nu îşi va pierde aurul olimpic, deoarece a fost depistată pozitiv mai târziu, pe 1 decembrie 2017, scrie Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro