​Australian Open: Cifrele Serenei Williams până în optimi - Puternică pe primul serviciu și la retur - Simona Halep, mai multe lovituri câștigătoare decât americanca

​Australian Open: Cifrele Serenei Williams până în optimi - Puternică pe primul serviciu și la retur - Simona Halep, mai multe lovituri câștigătoare decât americanca

​​De la începutul turneului de la Melbourne, Serena Williams a pierdut doar nouă game-uri, fiind una dintre cele mai în formă jucătoare de la Melbourne. Americanca a impresionat la procentajele de pe primul serviciu, a fost inspirată și agresivă la retur și dominatoare de pe baseline. De cealaltă parte, Simona o poate surprinde pe americancă cu ajutorul deplasării, interesant de știut fiind faptul că liderul mondial a reușit până acum mai multe lovituri câștigătoare decât Serena. Confruntarea din optimile de la Australian Open va fi în direct pe Eurosport și LiveText pe HotNews.ro (în jurul orei 10:00).

Simona HalepFoto: ausopen.com

Cifrele Serenei Williams

Serena a ajuns până în optimi etalând un joc ofensiv, precis și cu puține puncte slabe. Americanca a reușit 12 ași, a făcut doar două duble greșeli și a avut procentaje foarte bune la capitolul puncte câștigate cu primul serviciu: 88%, 81%, 85%.

Unele vulnerabilități au apărut atunci când a fost vorba despre punctele câștigate cu al doilea serviciu, aici fiind o "pâine de mâncat" atâta timp cât Simona va fi agresivă și inspirată la retur (în ultimele două partide, Serena a câștigat 42% și 50% din punctele disputate cu al doilea serviciu).

În total, Serena a avut 33 de mingi de break, reușind să fructifice 16 dintre acestea.

Pe lângă jocul solid și în forță de pe baseline, Serena a avut și un activ joc de fileu, americanca venind în total de 31 de ori la plasă (a câștigat de 24 de ori).

Atunci când vine vorba de lovituri câștigătoare, fostul lider WTA are un total de 62, în timp ce erorile neforțate au fost în număr de 41.

Cifrele Simonei Halep

Până la faza optimilor, Simona a bifat un număr de 15 ași și a comis doar trei duble greșeli (foarte puține pentru sale).

Atunci când vine vorba de primul serviciu, Simona are procentaje sub ceea ce a reușit Serena. Cu excepția unui singur meci, Halep a avut procentaje mai bune însă pe al doilea serviciu decât Serena până în optimi, kick-ul imprimat de Simona deranjându-le pe adversare în multe rânduri.

Halep a surprins prin venirile la fileu, lucru cu care nu prea ne obișnuia în urmă cu ceva timp. În total, Simona a avut 22 de momente în care s-a aflat lângă plasă, impunându-se în 17 rânduri.

Liderul mondial și-a trecut în statistică 79 de lovituri direct câștigătoare și 66 de erori neforțate. De asemenea, Simona a avut în total 36 de mingi de break, ieșind învingătoare în 15 rânduri.

Singura victorie din nouă meciuri, la Turneul Campioanelor

Pe 22 octombrie 2014, Simona reușea să uimească lumea tenisului după ce îi administra Serenei una dintre cele mai dure înfrângeri din carieră, 6-0, 6-2, într-un meci din faza grupelor de la Turneul Campioanelor. La respectiva partidă, Simona a fost agresivă, și-a asumat din plin riscuri, a fost precisă la serviciu și a trimis decisiv în multe rânduri atât cu forehandul, cât și cu reverul, arma sa principală.

Halep a lovit mingea din urcare, nu i-a dat în niciun fel Serenei timp să-și etaleze jocul ofensiv, iar deplasarea a fost la cote înalte. Pas cu pas, Simona i-a sădit adversarei neîncrederea în subconștient, căderea Serenei fiind una semnificativă la acel moment. Aici poți citi detalii despre singura victorie de până acum a Simonei în fața Serenei.

Lucrurile nu stau altfel nici când vine vorba de meciul de luni. Simona trebuie să fie pe cât posibil agresivă, sa întâlnească mingea devreme, să fie inspirată la serviciu și să varieze cât mai mult jocul (nu este tocmai indicat să stea în raliuri de forță de pe mediană cu Serena), fiind nevoie de veniri la fileu, de ruperi de ritm și de cât mai multe contre-pied-uri.

Cifrele Simonei până la optimi:

*Pe fiecare meci în parte

Ași: 4, 9, 2

Duble greșeli: 0, 1, 2

Puncte câștigate cu primul serviciu: 74%, 75%, 67%,

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 59%, 55%, 63%

Puncte de break câștigate: 42% (5/12), 36% (5/14), 50% (5/10)

Puncte câștigate la fileu: 43% (3/7), 100% (10/10), 80% (4/5)

Lovituri câștigătoare: 25, 33, 21

Erori neforțate: 19, 35, 12

Cifrele Serenei până la faza optimilor:

Ași: 2, 2, 8

Duble greșeli: 0, 1, 1

Puncte câștigate cu primul serviciu: 82%, 81%, 85%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 88%, 42%, 50%

Puncte de break câștigate: 63% (5/8), 46% (6/13), 42% (5/12)

Puncte câștigate la fileu: 77% (10/13), 77% (10/13), 80% (4/5)

Lovituri câștigătoare: 22, 20, 20

Erori neforțate: 11, 17, 13.

Serena Williams vs Simona Halep:

2011, Wimbledon (turul I): 3-6, 6-2, 6-1 pentru Serena Williams

2013, Roma (semifinale): 6-3, 6-0 pentru Serena Williams

2013, Cincinnati (sferturi): 6-0, 6-4 pentru Serena Williams

2014, Turneul Campioanelor (grupe): 6-0, 6-2 pentru Simona Halep

2014, Turneul Campioanelor (finală): 6-3, 6-0 pentru Serena Williams

2015, Miami (semifinale): 6-2, 4-6, 7-5 pentru Serena Williams

2015, Cincinnati (finală): 6-3, 7-6 pentru Serena Williams

2016, Indian Wells (sferturi): 6-4, 6-3 pentru Serena Williams.

2016, US Open(sferturi): 6-2, 4-6, 6-3 pentru Serena Williams.

De la startul Grand Slam-ului de la Melbourne, Serena Williams a pierdut nouă game-uri. În runda inaugurală a trecut de germanca Tatjana Maria (locul 73 WTA), scor 6-0, 6-2, iar în turul al doilea a învins-o pe canadianca Eugenie Bouchard (locul 79 WTA), scor 6-2, 6-2. În runda a treia, Serena a învins-o pe ucraineanca Dayana Yastremska (57 WTA), scor 6-2, 6-1.

Simona Halep a debutat la Australian Open cu o victorie împotriva estoniencei Kaia Kanepi (71 WTA), scor 6-7 (2), 6-4, 6-2. În turul al doilea, liderul mondial a trecut de americanca Sofia Kenin (37 WTA), scor 6-3, 6-7 (5), 6-4, iar în runda a treia a obținut o victorie clară cu Venus Williams (36 WTA), scor 6-2, 6-3.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Dănciulescu iese la atac   Fostul mare jucător de la Dinamo  critică investitorii  ce așteaptă finalizarea noului stadion: „Să nu-i mai văd p-ăștia, pe toți milogii”
Liga 1
13.11
Dănciulescu iese la atac Fostul mare jucător de la Dinamo critică investitorii ce așteaptă finalizarea noului stadion: „Să nu-i mai văd p-ăștia, pe toți milogii”
Citește mai mult
Dănciulescu iese la atac  Fostul mare jucător de la Dinamo critică investitorii ce așteaptă finalizarea noului stadion: „Să nu-i mai văd p-ăștia, pe toți milogii”
VIDEO ȘOCANT  Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp,  David Coote , filmat în timp ce priza o pudră albă
Campionate
13.11
VIDEO ȘOCANT Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp, David Coote, filmat în timp ce priza o pudră albă
Citește mai mult
VIDEO ȘOCANT  Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp, David Coote , filmat în timp ce priza o pudră albă
Convins cu bani  Dănuț Lupu, despre cum a fost adus  David Popovici de la Steaua la Dinamo : „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
Înot
13.11
Convins cu bani Dănuț Lupu, despre cum a fost adus David Popovici de la Steaua la Dinamo: „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
Citește mai mult
Convins cu bani  Dănuț Lupu, despre cum a fost adus  David Popovici de la Steaua la Dinamo : „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
„Lumea râde cu lacrimi”  Grădinescu, despre posibilul proces cu Steaua: „N-ai cum  să ștergi istoria  pentru că vrea cineva dintr-o cazarmă”
Liga 2

Falimentul bate la ușă   Mai multe formații din  Liga 2  ar putea dispărea curând: „Autoritățile locale își retrag sprijinul”

ROMÂNIA - KOSOVO    Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani : „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Nationala
13.11
ROMÂNIA - KOSOVO Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani: „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Citește mai mult
ROMÂNIA - KOSOVO  Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani : „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Rapid a stabilit prioritățile   Viorel Moldovan : „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Liga 1
13.11
Rapid a stabilit prioritățile Viorel Moldovan: „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Citește mai mult
Rapid a stabilit prioritățile  Viorel Moldovan : „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Se anunță show   LPF a comunicat  programul etapelor #18 și #19 din Liga 1  » Când se joacă cele mai tari dueluri