Cristian Geambașu Ballon d’Or. Ce-a fost și ce-a ajuns

• Ce am câștigat? Glamour? Sclipici? Dibu Martinez și Lautaro? Drumul unui trofeu râvnit de la origini până la prezentul prefabricat, pe alocuri planturos.

Un pic de istorie ca să știm de unde am plecat și unde suntem. La fel ca foarte multe alte instituții de mare ținută ale fotbalului, Ballon d’Or a fost creația unor ziariști sportivi. Nu a nu știu cărui patron, președinte de club sau de federație. 

Fondatorii, niște ziariști

După ce au avut ideea înființării Cupei Campionilor Europeni, derivată ulterior în UEFA Champions League, ziariștii Jacques Ferran și Gabriel Hanot, pe rând directori sau redactori șefi la L’Equipe și France Football, au gândit crearea unui premiu care să răsplătească cel mai bun fotbalist. La origine, adică în 1956, pe cel mai bun fotbalist european desemnat exclusiv pe baza votului jurnaliștilor de specialitate de pe Bătrânul Continent. 

Spre globalizare

Din 1995, distincția mult râvnită și-a lărgit spectrul fiind adresată tuturor jucătorilor, indiferent de origini, care activau la cluburi europene, pentru ca din 2007 Ballon d'Or să devină o instituție cu eligibilitate globală.

Pe parcurs, votul ziariștilor a fost completat de acela al antrenorilor și al căpitanilor de echipă, iar în zilele noastre premiul are atât de multe secțiuni că mai avem puțin și va fi decernat și celui mai bun jucător de tenis cu piciorul.

Să fim înțelegători

Gala de la Theatre Chatelet a fost un eveniment monden care a conținut toate ingredientele obișnuite. Participare selectă, glamour, femei frumoase (unele aproape planturoase, se poartă), discursuri corecte.

Se putea mai bine la capitole ca emoție sinceră, spontaneitate și nivel intelectual al comunicării - jenante momentele în care Lamine Yamal, căruia nu îi funcționa casca pentru traducere, zâmbea tâmp neînțelegând nimic din ce se discuta sau era întrebat. Dar, fiind prin excelență o adunare fotbalistică, trebuie să fim înțelegători. 

Fake swan

Nu le poți cere lui Lautaro și lui Dibu Martinez să facă exerciții de retorică. Bine că Dibu s-a abținut să ne mai arate ceva, poate și de rușinea invitatei speciale Natalie Portman. O Natalie Portman actriță din alt film, binevoitoare, dar complet inadecvată locului. Aproape la fel de forțată ca în rolul din Black Swan, unde s-a căznit și a reușit să convingă să i se dea Oscarul feminin. 

Bravo Rodri și Aitana!

Degajat și natural, Didier Drogba și-a făcut excelent treaba de prezentator, secondat din păcate cu atât de ieftinele tușe mondene de „jurnalista” Sandy Heribert. Arhetip de pseudo-jurnalism pe care îl întâlnim la multe colege de breaslă de pe plaiuri carpatine.

La capitolul plusuri, merită amintite intervențiile principalilor laureați, Rodri și Aitana Bonmati.

Frate, ca să-i parafrazez pe Tchouameni și Camavinga, oare cum ar fi arătat oratoria lui Vini?

Așadar, am avut un Rodri, echilibrat și de bun simț, o translatare pe scenă a omului din teren. Aitana Bonmati, fragilă și inimoasă, cu vorbele la ea, lucru normal pentru o fiică de profesori de limba și literatura catalană, a câștigat pe deplin prea spilcuita asistență.

Și cam asta a fost tot, dar mai interesantă este povestea din spatele cortinei.

Tâfna Reală

Așa cum se aflase cu mai multe ore înainte, Real Madrid a boicotat festivitatea în semn de protest și solidaritate cu Vinicius Jr.

Boicotul a fost însoțit de un comunicat rățoit, în care clubul cu cele mai multe trofee europene a cerut mai mult respect. Ceva, păstrând proporțiile, cam ca revolta stropșită a lui Ianis Stoica.

Trofeele pentru cea mai bună echipă și pentru antrenorul anului, decernat lui Ancelotti, s-au dizolvat în absența recipienților, dar adunarea nu a părut marcată de lipsa lui Florentino Perez și a falangei blanco. 

Explicația jurnalistică

La câteva ore după eveniment, France Football a oferit explicația pentru care Balonul de Aur a trecut în doar câteva ore din mâinile lui Vinicius jr. în cele ale campionului european, Rodri.

„În mod clar, Vinicius junior a suferit din cauza prezenței în top 5 a colegilor de echipă de la Real Madrid, Jude Bellingham și Dani Carvajal. Matematic, Bellingham și Carvajal i-au luat din puncte, iar juriul a mai votat cu alți trei sau patru fotbaliști de la Real Madrid”, a declarat redactorul-șef Vincent Garcia pentru L'Equipe. 

Vedeți, de-aia sunt antipatici ziariștii, fie ei chiar membri fondatori ai trofeului. În loc de teorii ale conspirației, dânșii vin cu explicații logice. Iar pentru Real, redactorul-șef France Football a avut un mesaj la fel de clar. 

„A fost o presiune uriașă din partea celor de la Real Madrid, dar am fost întotdeauna corect, la fel cum sunt și cu celelalte cluburi și poate tăcerea noastră i-a făcut pe cei de acolo să ia această decizie. În acest an, câștigătorul nu a fost anunțat înainte. Am crezut că toți acceptă decizia, dar nu înțeleg de ce Real Madrid a vrut să schimbe regulile în ultimul minut. Am fost neplăcut surprins de absența lor”.

Surogatele

Păi, nu era mai bine ca lucrurile să fi rămas cum erau la origini? Mai auster, mai pe natural, pe când fotbalistul era fotbalist și ziaristul, ziarist. Și ce nu aveam? Glamour, Sandy Heribert, Natalie Portman? Sigur că nu se poate să ne mai întoarcem în timp, doar băteam câmpii.

Între timp, ziariștii au ajuns prezențe marginale prin studiouri și încep a fi substituiți cu surogate ale industriei de pariuri la publicațiile sportive. Adieu, monsieur Ferran și monsieur Hanot!