Balonul de Aur se reinventează - Principalele modificări

France Football, revista care decernează anual Balonul de Aur, prestigiosul trofeu atribuit celui mai bun fotbalist al planetei, a anunțat o serie de modificări importante începând cu sezonul actual.

Balonul de AurFoto: Thomas SAMSON / AFP / Profimedia

Acordat la sfârşitul anului calendaristic de la crearea sa în 1956, trofeul va fi acum aliniat sezonului fotbalistic, care se desfăşoară din august până în iulie. Totodată, Balonul de Aur se va acorda în urma deliberării unui juriu mai restrâns, având o preselecţie rafinată şi criterii de atribuire mai clare.

Noul regulament va fi dezvăluit oficial de France Football sâmbătă.

Următoarea ceremonie de premiere va avea loc în septembrie sau octombrie 2022 şi va avea în vedere sezonul început cu un an mai devreme, ţinând cont în special de Liga Campionilor masculină (cu finala pe 28 mai) şi Campionatul European feminin (6-31 iulie).

Această reformă vine în condiţiile în care calendarul va fi dat peste cap în sezonul viitor, odată cu organizarea Cupei Mondiale 2022 din Qatar în noiembrie-decembrie şi nu în timpul verii, competiţie ai cărei cei mai buni jucător vor fi, prin urmare, recompensaţi în cadrul Balonului de Aur 2023.

Mai puțini jurați și performanța individuală pe primul loc

France Football a făcut şi alte schimbări notabile, cum ar fi integrarea fostului star Didier Drogba în comisia responsabilă de selectarea jucătorilor nominalizaţi.

În plus, numărul juraţilor va fi restrâns. Format în continuare din ziarişti, cu un votant pe naţiune, juriul va include acum doar 100 de electori pentru Balonul de Aur masculin (faţă de 170 anterior), corespunzând primelor 100 de naţiuni în clasamentul FIFA, şi 50 pentru Balonul de Aur feminin, în acelaşi mod.

De asemenea, vor fi clarificate criteriile de atribuire: aspectul colectiv şi trofeele câştigate vor ocupa locul al doilea, în favoarea "performanţelor individuale" şi a "caracterului decisiv şi impresionant al pretendenţilor".

Nu se va mai ţine cont de întreaga carieră a jucătorului, ci strict de perfomanțele din sezonul respectiv, conform Agerpres.

Schimbările France Football vin pe fondul scandalului izbucnit ca urmare a decernării trofeului din 2021 lui Lionel Messi, încoronat pentru a şaptea oară, în timp ce al al doilea clasat, polonezul Robert Lewandowski, a fost considerat de mulți fani și oameni de fotbal ca fiind câștigătorul de drept.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Citește mai mult

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!

Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri