- Francisco Jose Elias Navarro, unul dintre cei mai bogați 50 de spanioli, a susținut candidatura lui Joan Laporta pentru a redeveni președinte la Barcelona.
- Omul de afaceri cu 180 de companii, fan blaugrana, a plecat ulterior, deranjat de comportamentul lui Laporta și de situația clubului.
- Jose Elias a spus: „Una dintre calitățile unui om diagnosticat cu neurodivergență este că nu tolerăm neregulile, ceea ce m-a determinat să demisionez de la Barcelona”.
În martie 2021, când a redevenit președintele Barcelonei, Joan Laporta avea mulți oameni de mare calitate. Unii cunoscuți, în funcții oficiale la club, alții care îl ajutau din umbră.
În ultimul timp, Laporta i-a pierdut pe unii dintre ei, enervați de comportamentul său și de situația grupării catalane, lovită constant de problemele financiare.
Jose Elias a sprijinit Barcelona cu 35 de milioane
Unul dintre care au renunțat este Francisco Jose Elias Navarro, cunoscut drept Jose Elias, 49 de ani, locul 49 în topul Forbes 2024 al celor mai bogați spanioli, proprietarul a 180 de companii (mai ales Audax Renovables, energie regenerabilă) cu 45.000 de angajați.
Marca prezintă legătura sa cu Barcelona, de ce a venit, de ce a plecat, care era relația cu Laporta și dezvăluie afecțiunea sa neurologică.
Elias, fan blaugrana, s-a apropiat și mai mult de Barca în primăvara lui 2021, în timpul campaniei lui Laporta. Acesta avea nevoie de aproape 125 de milioane de euro pentru a conduce clubul, iar 35 au fost oferite de investitorul iberic.
Jose Elias, dezamăgit de Laporta: „Meritam mai mult decât «salut, la revedere»”
A explicat cum a ajuns să finanțeze Barcelona.
„Am susținut un prieten care mi-a cerut o favoare și am întărit candidatura lui Laporta pentru ca prietenul meu să pătrundă în consiliu”, a declarat multimilionarul spaniol pentru TVE, postul național de televiziune.
Se referea la Eduard Romeu, unul dintre vicepreședinții grupării, care a demisionat pe 14 martie 2024.
Omul de afaceri nu era însă deloc apropiat de Laporta. Nu a apreciat distanța președintelui față de el.
Aveam o relație discretă cu Joan Laporta. «Salut, la revedere». Cred că cineva care îți lasă aproape 40 de milioane de euro merită mai mult decât «salut, la revedere» Jose Elias Navarro, investitor spaniol
„M-am gândit că ne va implica mai mult în victoria lui, în organigrama lui, dar nu plănuia acest lucru”, a adăugat el.
„Nu regret că l-am ajutat. Sunt fan Barcelona”.
„Am demisionat de la Barcelona pentru că nu tolerez neregulile”
A spus și ce l-a făcut să ia decizia despărțirii de club, atingând subiectul afecțiunii sale.
„Am fost diagnosticat cu neurodivergență nu cu mult timp în urmă și una dintre calitățile neurodivergenței este că nu tolerăm neregulile, ceea ce m-a determinat să demisionez de la Barcelona”, a afirmat Jose Elias.
„Nu suport nedreptatea. La compania de construcții Ohla, mi s-a întâmplat ce am trăit la Barca în acea vreme”.
Marca a amintit că trei dintre cei mai bogați oameni ai planetei, Bill Gates (Microsoft), Elon Musk (Tesla) și Richard Branson (Virgin), au susținut că neurodivergența i-a ajutat să aibă succes.
Ce este neurodivergența
Cotidianul madrilen a prezentat definiția dată de psihologul spaniol Maria Marcos: „Neurodivergența se referă la procesarea cognitivă, la funcționarea neurologică diferită de normă, care se îndepărtează de neurotipic”.
Există mai multe tipuri de neurodivergențe: tulburarea de spectru autist, tulburarea cu deficit de atenție (ADHD), cu dificultăți de învățare, ca dislexia ori discalculia, sau tulburarea de procesare senzorială Marca, jurnal spaniol
Neurodivergența, care descrie persoanele al căror creier funcționează diferit dintr-un anumit motiv, evidențiază unele dificultăți, dar și calități:
- Dificultate în interacțiunile sociale, de organizare sau gestionare a timpului, de gândire emoțională.
- Sensibilitate senzorială ridicată, capacitatea de a recunoaște tipare, legături, mai mare creativitate, originalitate, concentrare.
Soluția lui Jose Elias pentru a reuși în ciuda problemelor
Într-un mesaj postat pe social media, Jose Elias le-a vorbit oamenilor despre problemele sale, greutățile cu care s-a confruntat de-a lungul ascensiunii.
Printre ele, „am fost ruinat de două ori, am eșuat în proiecte pe care am încercat să le finanțez, am avut încredere în oameni care nu s-au ținut de cuvânt, am primit sute de laude și mii de critici, m-am răzgândit de multe ori”.
I-a provocat pe cei ce îl urmăresc, le-a spus că „niciunul dintre noi nu e diferit sau special în viață. Nici eu”, iar „formula succesului nu se explică prin diferențiere ori talent, ci prin efort, timp și atenție la detalii”.
Le-a reamintit tuturor că „de fiecare dată când încercați un proiect nou, mai sunt cincizeci care încearcă și ei. Au și frică, nesiguranță, defecte, la fel ca voi”.
Marea întrebare: „Ce sunteți dispuși să faceți pentru a le depăși?”.