- Tânărul spaniol are geniul unui Ballon d’Or. Cu el, Barcelona poate cuceri patru trofee într-un sezon formidabil.
Barcelona lui Hansi Flick poate realiza „cvadrupla”.
Are Copa del Rey, e foarte aproape de titlul de campioană și e în semifinalele Champions League, la trei meciuri de cel mai prețios trofeu continental.
Supercupa Spaniei o avea din ianuarie, tot după o finală împotriva Madridului: 5-2!
De ce a declanșat Real scandalul de arbitraj
În fața lui Real, nu mai e nicio surpriză victoria. De aceea au provocat „los blancos” scandalul de arbitraj, pentru că și Florentino Perez credea că doar dezechilibrând Barca în culise are o șansă echipa lui.
Nici așa n-a reușit, chiar dacă a reacționat puternic în repriza secundă, după 45 de minute în care n-a existat. Până la urmă, a cedat și la Sevilla, în prelungiri.
În trei confruntări în acest sezon, catalanii i-au învins de trei ori pe marii rivali, golaveraj 12-4, după 3-2 în ultimul act al Cupei.
Pedri, pentru golul de vis. Și pentru că Barcelona creează prin el
Sâmbătă seară, încă o dată, Pedri a fost „prințul” blaugrana.
Mai ales pentru faza golului de 1-0, începută de el, cu o pasă lungă, de 40 de metri, pentru Lamine Yamal, și încheiată tot de băiatul din Insulele Canare cu o execuție strălucitoare.
Șutul de vis, o minge pe care nici Courtois nu a atins-o, portarul de 2 metri în plin plonjon.
Și nu doar pentru gol, Pedri.
La 22 de ani, mijlocașul conduce întreg jocul, îl organizează, îi oferă calm și culoare cu inteligența sa, cu pasele sale, cu viziunea sa.
Fiecare acțiune e filtrată de tânărul iberic.
Pedri a fost Băiatul de Aur. Și Balonul de Aur?
Dacă Barcelona cucerește și Europa, nu numai Spania, Pedri poate fi Balonul de Aur.
Are geniul unui Ballon d’Or.
Vă amintiți cum l-am descoperit toți? În 2020-2021, a debutat la seniorii Barcelonei. Și nu s-a mai oprit în acel sezon.
A evoluat în șapte competiții cu Barca și naționalele Spaniei, inclusiv la Euro și Jocurile Olimpice.
73 de meciuri în total. La 18 ani, la prima lui stagiune.
În 2021, Tuttosport l-a ales Golden Boy, Băiatul de Aur, cel mai bun fotbalist U21.
Au urmat trei ani în care Pedri a suferit din cauza acelei stagiuni extenuante, cu leziuni musculare chinuitoare, fără sfârșit.
Și-a revenit în acest sezon și conduce Barcelona spre patru trofee.
Trofee și 60 de meciuri numai cu Barcelona
În prelungiri, Flick l-a înlocuit. Are mare nevoie de el și în ultimele meciuri.
Mai sunt partide importante, pentru LaLiga și Champions.
Dacă apare în toate, ajunge la 60 de jocuri.
Dacă mai cucerește două trofee, Băiatul de Aur are șanse mari să devină Balonul de Aur.