Înaintea confruntării cu Simona Halep din seminifinalele turneului de categorie „WTA 250” de la Birmingham, Beatriz Haddad Maia a declarat că nu-și amintește când a jucat cu sportiva din România.
Simona Halep (favorită 2) vs Beatriz Haddad Maiaa va începe în jurul orei 14:45 și va fi a doua semifinală de la Birmingham după Sorana Cîrstea (favorită 6) vs Shuai Zhang (ora 13).
Meciurile vor fi transmise în format LiveTEXT pe HotNews.ro.
Beatriz Haddad Maia nu-și amintește când a evoluat în fața Simonei Halep
Beatriz Haddad Maia (32 WTA), care a câștigat primul ei titlu WTA chiar săptămâna trecută, după ce s-a impus la Nottingham, a declarat că nu-și mai amintește când a jucat cu Simona Halep.
„Nu mai țineam minte că am jucat contra ei, dar e o mare jucătoare (n.r. Simona Halep).
E campioană de Grand Slam, o respect mult, este una dintre cele mai bune din circuit.
Dar voi face tot ce pot. O să mă distrez, vremea e foarte frumoasă. Voi juca cât de bine pot” - Beatriz Haddad Maia.
Brazilianca a devenit în urmă cu o săptămână prima jucătoare din țara sa care se impune într-un turneu pe iarbă după 54 de ani.
Simona Halep vs Beatriz Haddad Maia 2-0
Halep și Haddad Maia s-au mai întâlnit de două ori, iar sportiva noastră s-a impus de fiecare dată.
2022, Australian Open: 6-2, 6-0 pentru Halep
2017, Wimbledon: 7-5, 6-3 pentru Halep.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro