Bianca Andreescu, despre victoria cu Bencic și calificarea în finala US Open: "Am câștigat pentru că am luptat până la capăt. Nu am renunțat deloc"

Bianca Andreescu, despre victoria cu Bencic și calificarea în finala US Open: "Am câștigat pentru că am luptat până la capăt. Nu am renunțat deloc"

La doar 19 ani și la prima participare pe tabloul principal de la US Open, Bianca Andreescu a reușit performanța de a ajunge până în marea finală. Jucătoarea canadiană de origine română a vorbit la conferința de presă despre victoria din semifinale contra Belindei Bencic, precizând că s-a impus în fața elvețiencei pentru că nu a renunțat la luptă, mai ales că în setul secund a fost condusă cu 5-2.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bianca Andreescu a învins-o cu 7-6(3), 7-5 pe Belinda Bencic, obținând calificarea în premieră în finala unui turneu de Grand Slam. În primul act, Bianca a salvat o minge de set a elvețiencei, la scorul de 5-4, iar în manșa secundă a avut puterea să revină de la 2-5, câștigând cinci game-uri consecutive.

"Am visat întotdeauna la acest moment când eram mică. Dar nu cred că mulți oameni s-ar fi gândit de fapt că poate deveni realitate.

Am continuat să cred în mine. Cred că în momentul de după mingea de meci am fost în stare de șoc. În același timp, știu că am luptat din greu pentru a ajunge aici și chiar cred că merit să fiu în finala de sâmbătă", a declarat Bianca Andreescu la conferința de presă, după calificarea în finala US Open, potrivit WTA.

Despre meciul cu Belinda Bencic

"Nu a fost deloc ușor. Ea lovește mingea foarte tare și foarte plat, cred că la fiecare lovitură. Genunchii mei erau pe pământ. Cred că nu a fost prea distractiv să joc împotriva ei. Dar asta o face o jucătoare atât de grozavă.

Sunt mulțumită de cum m-am descurcat. Am încercat să schimb cât mai mult ritmul. Acesta a fost obiectivul chiar de la începutul meciului. Dar nu a fost ușor. Când cineva lovește plat și cu adâncime, este greu să fac asta. Dar principalul motiv pentru care am câștigat astăzi cred că este pentru că am luptat până la capăt. Nu am renunțat deloc", a spus jucătoarea canadiană de origine română.

Ce a spus despre confruntarea din finală cu Serena Williams

"Îmi amitesc cum întotdeauna le spuneam celor din echipa mea că aș vrea să joc cu Serena înainte să se retragă. Aștept cu nerăbdare meciul. Ea este o campioană uimitoare atât pe teren cât și în afara acestuia. Va fi distractiv.

Îmi amintesc că o urmăream când aveam vreo 10 ani. Am urmărit-o câștigând majoritatea titlurilor de Grand Slam și cred că va lupta pentru al 24-lea trofeu. Sunt sigură că va juca cel mai bun tenis al său. Și eu voi încerca același lucru. Sper ca cea mai bună jucătoare să câștige", a precizat Andreescu.

Andreescu și Williams s-au mai întâlnit o singură dată, anul acesta, în finala Rogers Cup, însă americanca a abandonat la scorul de 3-1 pentru Bianca, din cauza unei accidentări la spate.

"Urma să joc împotriva unei campioane din tenis în finala Rogers Cup, sigur că eram foarte emoționată. Dar cred că am reușit să canalizez acea stare în altceva. Când am intrat pe teren nu m-am mai gândit cine e adversara mea. Experiența celor patru game-uri jucate cu ea cred că îmi va fi de ajutor sâmbătă", a mai spus Bianca Andreescu.

Serena Williams a câștigat de șase ori turneul de la Flushing Meadows (1999, 2002, 2008, 2012, 2013 și 2014) și a pierdut alte trei finale (2001, 2011 și 2018).

VIDEO Bianca Andreescu, în finală la US Open - Duel cu Serena Williams pentru marele trofeu

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF