Bianca Andreescu, după victoria cu Taylor Townsend: "Sunt foarte fericită, dar turneul nu s-a terminat încă. Cred că pot face mai mult"

Bianca Andreescu (15 WTA) a reușit să o învingă la US Open pe incomoda Taylor Townsend (116 WTA), calificându-se în premieră în sferturile unui Grand Slam. Jucătoarea canadiană de origine română a explicat la conferința de presă care a fost planul de joc în meciul cu Townsend, precizând că a încercat să pună presiune chiar de la începutul punctului cu serviciul sau cu returul. "Sunt foarte fericită, dar turneul nu s-a terminat încă. Cred că pot face mai mult", a spus Bianca.

HotNews.roFoto: Hotnews

Despre strategia meciului cu Taylor Townsend

"Am încercat să o fac să joace cât mai mult pentru că, în setul doi, am simțit că îmi face ea asta și am pierdut mai mult. Mi-am spus doar să fiu mai agresivă, dar și calmă în același timp.

Nu îți oferă niciun ritm. Lovește mingea plat, apoi șlice și vine la fileu. În acele momente am încercat doar să țin pasul cu ea, să mă asigur că pun presiune chiar de la începutul punctului cu serviciul meu sau cu returul.

Cred că am făcut asta destul de bine în primul și al treilea set. De aceea câștigam punctele. După al doilea set, asta mi-am spus, doar să mă asigur că voi pune primul serviciu în teren pentru că știam că va ataca pe cel de-al doilea serviciu al meu", a declarat Bianca Andreescu, potrivit WTA.

Andreescu, încrezătoare după calificarea în sferturi

"Se simte minunat. Lucrez și visez la acest moment de foarte mult timp, așa că se simte al naibii de bine să fiu în sferturi aici. Sunt foarte fericită, dar turneul nu s-a terminat încă. Cred că pot face mai mult decât să ajung în sferturi anul acesta.

La orice turneu merg, vreau să-l câștig. Aștept multe de la mine. Dar o să iau meci după meci, deoarece știu că am o mulțime de adversare dificile înainte de a ajunge în finală. Anul acesta a fost cel mai bun an al vieții mele de până acum. Niciodată nu am mai simțit această încredere", a mai spus jucătoarea canadiană de origine română.

Andreescu a avut nevoie de trei seturi (6-1, 4-6, 6-2) și de un meci care a durat o oră și 55 de minute pentru a trece de Townsend, cea care le-a eliminat de la US Open pe Simona Halep (în turul al doilea) și pe Sorana Cîrstea (în turul al treilea).

Pentru un loc în semifinale, Bianca Andreescu se va duela cu belgianca Elise Mertens (26 WTA), care a învins-o fără drept de apel pe Kristie Ahn (SUA, 141 WTA), scor 6-1, 6-1.

VIDEO ​US Open: Bianca Andreescu, în sferturi - A eliminat-o pe surprinzătoarea Taylor Townsend

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 