Bianca Andreescu ratează Australian Open - Problemele care au copleșit-o pe câștigătoarea de Grand Slam

Câștigătoare la US Open în 2019, Bianca Andreescu nu a reușit să mai concureze la același nivel în ultimii ani. Sportiva canadiană de origine română a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a povestit prin ce a trecut în această perioadă dificilă și a anunțat că nu va participa la Australian Open, primul Grand Slam din 2022, încercând să își revină atât din punct de vedere fizic, dar și mental.

Bianca AndreescuFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

"După cum știți cu toții, ultimii doi ani au fost o provocare pentru mine din diverse motive. Mai ales anul acesta, am petrecut mai multe săptămâni în carantină, ceea ce m-a afectat foarte mult - atât mental, cât și fizic.

În plus, bunica mea a petrecut mai multe săptămâni la terapie intensivă din cauza Covid, lucru care m-a lovit puternic.

În multe zile, nu mă simțeam eu însămi, mai ales în timp ce mă antrenam și/sau jucam meciuri. Mă simțeam de parcă aș fi purtat toată lumea pe umeri. Nu mă puteam detașa de tot ce se întâmpla în afara terenului, simțeam tristețea și agitația colectivă din jur și asta m-a afectat foarte tare.

Vreau să-mi acord mai mult timp pentru a mă regăsi, a mă recupera și a crește în urma acestei situații (oricât de clișeic ar suna) și să continui să fiu o sursă de inspirație prin acțiuni caritabile, să dau înapoi și să lucrez la mine însămi, pentru că știu că astfel mă voi întoarce mai puternică.

Prin urmare, nu voi începe sezonul în Australia în acest an, ci îmi voi lua ceva timp suplimentar pentru a reflecta, a mă antrena și a fi pregătită pentru sezonul ce urmează" - Bianca Andreescu, pe Instagram.

Andreescu a jucat doar 29 de meciuri în 2021 (17 victorii, 12 înfrângeri). Bianca are în palmares trei titluri, toate obținute în 2019 (Indian Wells, Toronto și US Open). Ea a mai ajuns în finală la Auckland (2019) și Miami (2021).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

Citește mai mult

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri

„Înfricoșător” Noul copil teribil în snooker:  „E de nivelul lui O'Sullivan”.  Are doar 14 ani
Snooker

Kasatkina și-a schimbat cetățenia  Jucătoarea de pe locul 12 WTA a anunțat că va reprezenta altă țară + Reacții din Rusia:  „E o trădătoare!”
Tenis

Sexism extrem în Italia Scandal major în gimnastică. Președinții federației, interceptați:  „O păsărică frumoasă. Aș face-o președinte!”
Gimnastica