CRISTIAN GEAMBAȘU Nebunul care spune adevărul

• Mai există viață în fotbal și după Campionatul European? 

Să începem cu aspectele poztive. Euro 2024 a redus simțitor consumul de somnifere și a stimulat producția de bere, contribuind la o hidratare corectă pe timp de caniculă.

E aproape un eufemism să spui că am avut parte de meciuri plicticoase la competiția de gală a continentului de origine a fotbalului. Plictis cronic. Boring, nu-i așa că sună și mai bine în engleză?

Am aspirat cantități enorme de pase înapoi servite de echipe cu ștaif și istorie grea. Franța, campioană absolută. Olanda, Anglia vin la mică distanță.

Ni s-au împăienjenit ochii de atâta na-ți-o ție, dă-mi-o mie, tactică celebrată de specialiști ca patent guardiolist. 

Întrebare pentru academicieni

Ce noimă mai are, în fond, fotbalul când una dintre competitoare o ia înapoi spre propria poartă după ce ajunge (cu chin) în careul advers? Poate că are pentru anumiți esteți ai non-spectacolului, nu și pentru cei care eram atrași de altceva decât de sisteme și așezări savante.

Există o explicație banală pentru această derivă a unui sport cândva frumos, atrăgător, surprinzător și emoționant.

Aproape nimeni nu își mai asumă o pasă decisivă, o pătrundere frontală sau un șut, căutând parcă spațiile cele mai aglomerate, alibi perfect pentru acest non-fotbal.

De aceea, adolescenții Lamine Yamal și Nico Williams sunt priviți ca niște extratereștri neinfestați de precepte tehnico-tactice și de influența pustiitoare a metodei Pep. 

Așa că, dragi microbiști, putem spune adio poeziei fruste a scriiturii lui Ioan Chirilă, care îi celebra pe olandezii promotori ai fotbalului total, cu gleznele întărite din copilărie datorită mersului în saboții lor de lemn?

Astăzi, până și un tânăr șofer de Uber din Amsterdam înțelege ce joacă, de fapt de ce nu joacă, alde Virgil van Dijk sau Memphis Depay.

„Lazy” este primul cuvânt pe care ți-l spune băiatul cu care ai legat o conversație scurtă în drum spre aeroportul Schiphol. Era chiar ziua semifinalei Olanda-Anglia, care s-a dovedit încă o mostră de joc prudent, ermetic și apetisant ca un iaurt cu zero la sută grăsimi. Lazy, adică leneș, leneși, ce cuvânt potrivit! 

Sațietatea derivată din indecența salariilor

De unde lenea asta aproape materială? Din oboseală? Poate. Dar nu cumva, mai degrabă, din sațietate?

Salariile sunt indecent de mari, iar de la un punct încolo confortul material virează în în lux și acționează ca un sedativ. Ca un drog recreativ.

Din fericire, încă mai există câte un personaj ca Marcelo Bielsa. Un om dispus să dea la o parte cortina minciunii și să demaște falsul.

„Adevărul este că mi-aș dori alt fotbal. (...) Ceea ce făcea ca fotbalul să fie cel mai frumos joc din lume nu mai este prioritizat astăzi. Nu se mai pune preț ca oamenii să primească un spectacol de calitate”. 

Îndemnul

În final, Bielsa i-a îndemnat pe ziariștii prezenți la conferința de presă de după meciul în care Uruguay, naționala pe care o antrenează Bielsa, eliminase Brazilia lui Vini Jr.: „Ieșiți și spuneți adevărul!”

Bună încurajare, doar că și destui ziariștii sunt în siajul versiunilor academice acceptate ale fotbalului contemporan. Și ca să îi confirme pe cei care l-au poreclit Il Loco (Nebunul) și care îl acuză că este un idealist care nu a câștigat niciodată nimic, Uruguayul argentinianului a pierdut semifinala contra Columbiei.

Așa că rămânem cu Pep Guardiola, cu discipolul Arteta și cu alții ca ei, dar cu speranța ca Spania să facă dreptate fotbalului în finala cu Anglia.