Kayserispor a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 2-2, în meciul cu Genclerbirligi, din etapa a XXXVI-a a campionatului turc de fotbal.
Au marcat: Pedro Henrique '39, Parlak '80 / Piris '46, Bogdan Stancu '50.
La oaspeţi, Bogdan Stancu a fost titular, a pasat decisiv la prima reuşită a echipei sale, a marcat al doilea gol şi a fost schimbat, în minutul 82, de Karakas.
La gazde, Denis Alibec a fost titular şi a fost schimbat, în minutul 54, de Maglica, iar portarul Silviu Lung a fost rezervă.
Atacantul român are patru goluri marcate în acest sezon al SuperLig.
Genclerbirligi ocupă locul 19, retrogradabil, cu 32 de puncte, la trei puncte de Kayserispor, de pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în prima ligă turcă, informează News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro