„Poate fi un dezastru”  Griji înainte de CM 2026! Gazda  SUA a clacat  la Copa America: bătăi între jucători și fani, terenuri mici și oribile + haos la vize
Atacantul uruguayan Darwin Nunez bătându-se cu un fan columbian pentru a-și apăra familia Foto: Imago

„Poate fi un dezastru” Griji înainte de CM 2026! Gazda SUA a clacat la Copa America: bătăi între jucători și fani, terenuri mici și oribile + haos la vize

  • Copa America organizată în Statele Unite a atras atenția asupra marilor probleme cu care s-ar putea confrunta FIFA la viitorul Mondial (11 iunie - 19 iulie 2026), găzduit împreună de SUA, Mexic și Canada.
  • Turneul final AmSud a evidențiat mai multe erori de organizare ale nord-americanilor, legate de securitate, terenul de joc și vize.

Sfârșit de Copa America. Un turneu final AmSud jucat sută la sută în Statele Unite, 25 de zile pe 11 stadioane din 10 orașe, și câștigat de Argentina, după 1-0 în ultimul act împotriva Columbiei. 

Un test cu multe probleme neașteptate în Statele Unite

A fost și o verificare pentru viitorul Campionat Mondial. 

SUA vor organiza CM 2026 împreună cu Canada și Mexic, World Cup ce va găzdui în premieră 48 de echipe în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026.

11 din cele 16 orașe
care vor găzdui meciurile CM 2026 se află pe teritoriul Statele Unite ale Americii

Concluziile nu sunt deloc pozitive după Copa America. De-a lungul competiției au fost multe probleme. Patru aspecte atrag atenția, lucruri esențiale și din perspectiva Mondialului:

  • Securitatea
  • Terenul
  • Gazonul
  • Vizele

SECURITATEA. Familiile jucătorilor, neprotejate. Uruguayenii s-au bătut cu fanii rivali

În ultima parte a întrecerii, au fost incidente grave. Pe 10 iulie, după semifinala Uruguay - Columbia 0-1, fanii columbieni au atacat familiile internaționalilor uruguayeni pe stadionul Bank of America din Charlotte. Și forțele de ordine lipseau cu desăvârșire. 

Moment în care jucătorii lui Marcelo Bielsa au sărit să-și apere rudele și prietenii aflați în acea zonă a arenei. 

Darwin Nunez, atacantul lui Liverpool, a fost implicat în bătaie. A lovit și a fost lovit de suporterii adverși. A primit un pumn în timp ce un steward îl ținea pentru a se liniști.

„A fost un dezastru. Nu a existat poliție și nu am făcut decât să ne protejăm familiile. Doi sau trei indivizi au fost vinovați, au băut prea mult”, a declarat Jose Maria Gimenez, căpitanul naționalei celeste.  

Jucătorii au reacționat cum ar fi reacționat toți oamenii. Dacă vedeți ce s-a întâmplat, nu mai era nicio cale de scăpare și cei dragi lor erau atacați, iubite, soții, mame, copii, bebeluși, ce ar fi trebuit să facă? Marcelo Bielsa, selecționer Uruguay

Furios, Bielsa a protestat: „Întrebați dacă vor fi sancțiuni pentru cei care s-au apărat? Într-un fel, e complicitate, pentru că asemenea întrebări acționează ca o complicitate, nu știu dacă voi realizați asta. Voi, ziariștii, ar trebui să spuneți ce spun eu acum”. 

Incidente la finală: „O dezorganizare absolută”

Doar patru zile mai târziu, finala Copa America a fost amânată cu o oră și 20 de minute la Miami din cauza altor incidente grave. 

Polițiștii au fost copleșiți la porțile arenei, mulți fani columbieni reușind să treacă de turnicheți deși nu aveau bilete. 

În timp ce agenții arestau suporterii „Cafeteros”, organizatorii au decis să închidă temporar porțile, ceea ce a provocat haos în jurul stadionului. 

Zeci de mii de fani au fost ținuți la porțile stadionului din Miami înaintea finalei Copa America Foto: Imago Zeci de mii de fani au fost ținuți la porțile stadionului din Miami înaintea finalei Copa America Foto: Imago
Zeci de mii de fani au fost ținuți la porțile stadionului din Miami înaintea finalei Copa America Foto: Imago

Zeci de mii de oameni erau blocați, unii au leșinat, copiii plângeau.

„Ce nebunie! O dezorganizare absolută!”, au protestat comentatorii televiziunii argentiniene TyC Sports, la fel ca susținătorii naționalei albiceleste: „E o rușine. Această țară nu poate organiza un Mondial”. 

TERENUL. Cele mai mici dimensiuni acceptate! „Trebuie regândită întreaga strategie”

Sunt două aspecte de discutat asupra terenului după Copa America. Dimensiunile sale și starea gazonului. 

Privind dimensiunile suprafeței de joc, la turneul recent încheiat au fost cele mai mici acceptate pentru meciuri internaționale. 

Terenul arenei Hard Rock din Miami Foto: Imago Terenul arenei Hard Rock din Miami Foto: Imago
Terenul arenei Hard Rock din Miami Foto: Imago

Mai exact, 100 de metri lungime și 64 lățime. „La fel ca la partidele U13 din Anglia”, a notat The Athletic, care a amintit declarația selecționerului Braziliei, Dorival Junior: 

„Aș vrea să atrag atenția asupra dimensiunii terenurilor. Trebuie regândită întreaga strategie. 

Distanța de la locul în care recâștigi posesia până la poarta adversă e mult mai scurtă față de meciurile din țara noastră. 

În plus, o echipă care se apără aproape de propriul careu va fi capabilă să ajungă pe contraatac mult mai rapid la poarta adversă. 

Sunt detalii la care trebuie să ne gândim toți”. 

GAZONUL. Protestul campionilor: ”Dezastru!”

Au fost multe reacții, mai ales negative, ale jucătorilor și antrenorilor. Chiar Leo Messi și-a manifestat nemulțumirea foarte clar și concis: „A fost un turneu dificil, cu terenuri foarte proaste”.

Un gazon cu defecte și la antrenamentul Argentinei Foto: Imago Un gazon cu defecte și la antrenamentul Argentinei Foto: Imago
Un gazon cu defecte și la antrenamentul Argentinei Foto: Imago

Selecționerul campioanei Argentina, Lionel Scaloni, a detaliat un pic: „Știam cu șapte luni înainte că vom juca aici, iar organizatorii au schimbat gazonul cu două zile în urmă. Nu e bine pentru spectacol. Nu e o scuză, stadionul e frumos, dar acest teren nu e potrivit pentru asemenea jucători”.

Portarul Emiliano Martinez și-a completat antrenorul cu un singur cuvânt: „Dezastru!”. 

„Ni s-a spus că Vinicius nu vede, Scaloni habar n-are ce vorbește, terenurile sunt perfecte. Nu sunt”

Tot un argentinian, Marcelo Bielsa, selecționerul Uruguayului, a fost cel mai vehement. „El Loco” nu se teme de nimeni. 

„Organizatorii ne-au spus că terenurile sunt în stare perfectă. Numai minciuni. Au făcut și o conferință pentru a ne anunța că terenurile sunt perfecte și ați văzut că peticele de iarbă nu se potrivesc”, a tunat el. 

Scaloni a vorbit o dată, a îndrăznit să afirme că gazonul nu e pus corect. Iar aceste erori sunt cunoscute de toți Marcelo Bielsa, selecționer Uruguay

A acuzat și un oficial al comitetului de organizare: „Cea care se ocupă de terenuri, pe care o cunosc foarte bine, știu ce face și cât de greșit o face, ne zice că e o problemă vizuală. Că Vinicius nu vede, că Scaloni habar n-are ce vorbește, că terenurile sunt perfecte. Nu sunt”. 

A continuat să-i critice pe americani. „Ei nu-ți spun: «Îți ofer gazonul ideal». Îți spun: «Îți dau un teren montat acum trei zile». Iar peticele de iarbă nu se potrivesc”. 

Căutați o fază din meciul de ieri în interiorul careului și veți vedea cum mingea sare de două ori din cauza asta Marcelo Bielsa, selecționer Uruguay

Bielsa a fost mai supărat când a aflat că „Bolivia nici nu s-a putut antrena, ceea ce demonstrează că și locurile de pregătire au fost un dezastru. Bolivia s-a plâns, dar organizatorii au replicat: «E OK, e Bolivia».

Ne-au amăgit că facilitățile de antrenament sunt excelente. Am poze care dovedesc că au fost numai minciuni”. 

VIZELE. Timp uriaș de așteptare a interviului la ambasade: 600-700 de zile!

O altă problemă majoră. Perioada de așteptare pentru obținerea vizelor de intrare pe teritoriul Statelor Unite e foarte mare, avertizează The Athletic. 

Numai pentru interviul obligatoriu la ambasadele sau consulatele americane din anumite țări trebuie să stai sute de zile!

În unele cazuri, mai mult de doi ani și nu mai sunt doi ani până la startul viitorului Mondial (11 iunie 2026).

45 la sută
dintre persoanele care vizitează Statele Unite au nevoie de viză (documentele B1/B2)

Iată cinci exemple, date găsite pe site-ul Departamentului de Stat american: 

  • Istanbul (Turcia) - 781 de zile
  • Bogota (Columbia) - 663 de zile
  • Ciudad de Mexico (Mexic) - 609 zile
  • Lagos (Nigeria) - 443 de zile
  • Accra (Ghana) - 440 de zile

Pentru București, sunt 175 de zile de așteptare. 

Ce vor face fanii care vor dori să vadă live meciurile favoriților? Pentru unii, e deja prea târziu. 

Și, oricum, vor afla târziu dacă naționalele lor se vor califica. 

„Lipsă de înțelegere fundamentală din partea FIFA”

Într-o discuție cu The Athletic, Travis Murphy (fondatorul companiei Jetr Global Sports+Entertainment), ex-diplomat american, care a coordonat din partea guvernului relațiile internaționale pentru NBA, se teme de ce e mai rău: 

„Îngrijorarea mea e că ar putea fi un dezastru în 2026. Grijile sunt mai ales la nivelul orașelor. Oamenii se gândesc: «Ei sunt FIFA, așa că au totul sub control». 

Numai că, realizând cum a lucrat FIFA cu gazdele din Qatar și Rusia la precedentele Mondiale, constați că e foarte posibil ca acest stil să nu funcționeze în Statele Unite”.

Noi suntem un animal complet diferit, știind cum funcționează guvernul nostru și cum comunicăm noi. Sincer, să nu uităm ce înseamnă soccerul ca sport în țara noastră Travis Murphy, fost diplomat american

Acesta a explicat: „Dacă ar fi fost Super Bowl (n.r. finala fotbalului american), World Series (baseball) sau finala NBA (baschet), am fi avut o altă conversație.

Soccerul nu e cel mai mare sport în Statele Unite. Aceasta e o lipsă de înțelegere fundamentală din partea FIFA, care crede că totul e garantat. Poate fi oriunde în lume, dar nu în SUA”.

„SUA nu își vor schimba politica vizelor în viitorul apropiat pentru a mulțumi FIFA”

Geoff Freeman, președinte și director general al US Travel, a participat în aprilie la o discuție purtată la Casa Albă despre vizele pentru turiștii care vor veni în Statele Unite în vara lui 2026 pentru Cupa Mondială. 

„Știu că timpul de așteptare pentru vize e o problemă majoră. Totuși, suntem încrezători că la Casa Albă se va admite semnificația Cupei Mondiale din 2026 și se vor face pași concreți în eficientizarea aspectelor legate de experiența călătoriei în țara noastră pentru mai mult de opt milioane de vizitatori așteptați”, a declarat acesta pentru New York Times. 

41 de țări
din lumea întreagă sunt parte din programul ESTA, care le permite cetățenilor lor să intre în SUA fără vize pentru o perioadă de maximum 90 de zile

Freeman anunță că nu va fi o misiune ușoară: „SUA nu își vor schimba politica vizelor în viitorul apropiat pentru a mulțumi FIFA. Cred că doar vor ajusta abordarea în cooperare cu Mexic și Canada”. 

Întrebarea sa: „Odată ce echipele se vor califica pentru Mondial, cum vor trece granița fanii pentru a putea asista la meciuri?”. 

Răspunsul: „Aici trebuie să fie mai multă colaborare și unele discuții au deja loc”. 

Ceea ce nu garantează însă nimic momentan. Aceasta e una dintre marile probleme pe care SUA și FIFA vor fi obligate să le rezolve.

O după-amiază grea pentru Elena Lasconi. Ce s-a întâmplat la podcastul lui Micutzu
O după-amiază grea pentru Elena Lasconi. Ce s-a întâmplat la podcastul lui Micutzu
O după-amiază grea pentru Elena Lasconi. Ce s-a întâmplat la podcastul lui Micutzu
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
19:45
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala
14:22
Mircea Lucescu, furios Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor să ne fure munca!”
Citește mai mult
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure munca!”
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
18:14
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
15:18
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii
15:33
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Citește mai mult
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
16:15
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”
Liga 1
12:40
Regretă că a mers la FCSB Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Citește mai mult
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi
13:03
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele! Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Citește mai mult
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa